Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Credite pentru programul Prima Casă, din august - septembrie

Publicat in Actualitatea botosaneana, luni 25 mai 2009 ·

Statul poate garanta aproximativ 16.000 - 17.000 de case noi cumpărate prin Programul "Prima casă" şi poate dubla suma garantată la 200 milioane euro dacă piaţa se mişcă. Declaraţia aparţine ministrului Finanţelor Publice, Gheorghe Pogea, care vine şi cu o veste bună pentru tinerii care au planuri să-şi achiziţioneze o locuinţă prin acest program: băncile vor putea da credite din august - septembrie. "Dacă vreţi să vă cumpăraţi un apartament de 100.000 de euro, vă duceţi la bancă şi cereţi împrumut acei bani. Banca spune că poate să vă ia avans 30%. Dumneavoastră nu aveţi 30% şi atunci fondul de garantare vine şi garantează băncii. Orice persoană care nu are o locuinţă în proprietate are dreptul la acest program şi va garanta cu locuinţa pe care o cumpără. Prin fondul de garantare, Guvernul garantează 16.000-17.000 de apartamente", a spus Pogea. Ministrul a explicat că, în urma discuţiilor preliminare avute cu experţii băncilor, aceştia au fost mulţumiţi de program, întrucît "acest pachet este cel mai bun mecanism pentru că ajută la securizarea riscului de nerambursare". Prin acest program, băncile au posibilitatea să-şi reducă cheltuielile cu provizioanele. Ministrul Finanţelor a precizat că statul va selecta băncile care vor participa la program pe baza unor criterii precum costurile efective cele mai mici şi limitarea avansului la 5%. Ministerul a invitat în urmă cu două săptămîni, la o discuţie, reprezentanţii CEC Bank şi ai altor cinci bănci, cărora le-a prezentat proiectul Prima Casă. "Fondul garantează irevocabil băncii că, în caz de default al acestei persoane, el, în cadrul acestei sume, asigură rambursarea. Dacă intră în default, rata este de 8 - 10%", a afirmat Pogea. Aplicînd un factor de multiplicare între 8 şi 11, suma ajunge la un miliard de euro, a arătat ministrul. "În caz că 5 - 7% dau faliment, statul rămîne cu acel fond locativ pe care

Articolul in Actualitatea botosaneana >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum 15 minute
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

Șeful Armatei avertizează că există riscul escaladării conflictului din Ucraina și că România trebuie să se pregătească

Adevarul acum 13 minute
Șeful Armatei României, Gheorghiță Vlad, a declarat că există riscul escaladării conflictului din Ucraina și că țara noastră trebuie să accelereze înzestrarea forțelor de apărare. 

„Pur şi simplu nu am avut altă opţiune”. Trei urși care au intrat în Miercurea Ciuc au fost împușcați azi-noapte

HotNews acum 53 minute
Trei urşi care au intrat timp de mai multe zile în intravilanul municipiului Miercurea Ciuc au fost împuşcaţi, în noaptea de marţi spre miercuri, de către autorităţi. Viceprimarul municipiului, Bors Bela a declarat pentru Agerpres că echipajele de i

METEO. ANM: Cod galben de ploi şi vânt în 18 judeţe, până joi dimineaţa

Mediafax acum o ora
Sunt vizate judeţele Sălaj, Cluj, Bihor, Alba, Sibiu, Hunedoara, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Gorj, Mehedinţi, Dolj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu, Teleorman şi Olt. În aceste zone vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se v

Marcel Ciolacu: România nu-şi mai permite să facă greşelile din trecut, când uzinele de armament au fost închise iar cele rămase în viaţă erau ameninţate cu falimentul / Ministrul economiei pregăteşte un proiect ambiţios privind Drona Românească

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, la deschiderea Expoziţiei internaţionale Black Sea Defense and Aerospace - BSDA 2024 că România nu-şi mai permite să facă greşelile din trecut, când uzinele de armament au fost închise, iar cele rămase

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum 2 ore
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

Ciucă: Va trebui, probabil, să trăim ani de zile cu o Rusie agresivă în proximitate

Mediafax acum 41 minute
Preşedintele Senatului susţine că în toată Europa există o dezbatere extinsă despre regândirea paradigmei de securitate şi despre nevoia de a investi în apărare. „Încă din 2015 România a înţeles că trebuie să fie nu doar un beneficiar, ci şi un furn

Angajaţii din aparatul de lucru al Guvernului, protest cu „umbrele triste”

Mediafax acum 51 minute
„Angajaţii din aparatul de lucru al Guvernului îşi exprimă nemulţumirea în aceeaşi manieră elegantă, astăzi fără întreruperea activităţii. Aşadar, am trimis la protest spontan <umbrelele triste>”, au declarat pentru MEDIAFAX surse din cadrul protest

Sebastian Burduja: Planul pentru Bucureşti s-a născut şi din discuţiile pe care le-am avut cu domnul Profesor Nicolae Noica, Preşedintele Bibliotecii Academiei Române / Bucureştiul a căzut pradă lipsei de viziune şi de interes real

News.ro acum 2 ore
Candidatul PNL la Primăria Generală, Sebastian Burduja, afirmă că Planul său pentru Bucureşti s-a născut şi din discuţiile pe care le-a avut cu domnul Profesor Nicolae Noica, Preşedintele Bibliotecii Academiei Române. El arată că Bucureştiul a căzut

Gabriela Firea: În ultimii patru ani, CULTURA a fost cu adevărat o “Cenuşăreasă” / 14 pași pentru renașterea culturii bucureștene

Gandul acum 2 ore
Gabriela Firea, candidata PSD la Primăria Capitalei, a anunțat, miercuri, un plan ambițios în 14 pași pentru renașterea culturii bucureștene, în contextul controversei generate de intenția actualului primar de a desființa mai multe instituții de cul

Vremea

București
acum

20°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

24°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/23°
Constanta
acum

21°
mie.

15°/21°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

12°/20°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

19°
mie.

15°/23°
joi

14°/19°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/26°