Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Află care sunt primii 10 factori de stres care duc la depresie şi cum poate fi vindecată

Publicat in Monitorul de Cluj, miercuri 10 aprilie 2013 ·

Sursă foto: www.realitatea.netPrimii factori de stres care pot duce la DEPRESIE sunt, potrivit specialiştilor, decesul partenerului de viaţă, divorţul, moartea unei rude apropiate, o boală gravă, pierderea serviciului, condamnarea la închisoare, decesul unui prieten apropiat, sarcina şi problemele în afaceri.

"DEPRESIA REACTIVĂ este tipul cel mai frecvent întâlnit de depresie, mai ales în această societate şi în acest secol, în care parcă rezistenţa la stres a scăzut şi noi, ca persoane, am devenit extrem de vulnerabili la factorii ce pot determina apariţia acestei afecţiuni", a declarat, miercuri, dr. Anca Talaşman, medic primar psihiatrie, la Congresul Asociaţiei Mondiale de Psihiatrie, organizat la Palatul Parlamentului.

Talaşman a mai spus că întrebarea cea mai frecventă cu care se confruntă un psihiatru atunci când are în faţă o persoană diagnosticată cu depresie este: "Asta de unde vine? Am provocat-o eu? O să treacă vreodată?".

Cu acelaşi prilej, medicul a precizat că se poate vorbi despre două tipuri de depresie, respectiv reactivă şi endogenă, precizând că prima formă nu apare întotdeauna imediat după evenimentul ce reprezintă cauza.

"DEPRESIA ENDOGENĂ este acel tip de depresie care are cauze biologice, ereditare. În schimb, DEPRESIA REACTIVĂ este determinată de factori psihosociali, de un eveniment traumatic, dificil prin care persoana trece la un moment dat în viaţă. Debutul simptomatologiei în depresia reactivă nu se produce întotdeauna imediat după acţiunea factorului favorizant sau în proximitatea acestuia. De cele mai multe ori, acest lucru se întâmpla la o perioadă variabilă de la acţiunea lui, frecvent prin efect cumulativ. Primii 10 factori stresori în viaţa unui individ sunt, în ordine descrescătoare ca intensitate: decesul soţului sau al soţiei, divorţul, decesul unui membru apropiat al familiei, separarea maritală,

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prinţul Paul Phillipe al României, depistat de poliţişti într-un resort din Malta. Autoritățile franceze, unde s-a aflat în ultima perioadă, au refuzat predarea

Ziare.com acum o ora
Prinţul Paul Phillipe al României a fost depistat într-un resort, în urma activităţilor de cooperare între Poliţia Română şi Poliţia din Malta, au precizat surse judiciare, duminică, 28 aprilie, pentru News.ro. Faţă de acesta urmează să se deruleze

Un avion de mici dimensiuni a aterizat forțat în Alba / Când au ajuns pompierii, aparatul de zbor era răsturnat

HotNews acum 55 minute
Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat, duminică, pe un teren agricol din comuna Vinţu de Jos, pilotul refuzând transportul la spital, relatează Agerpres. ISUFoto: Inquam Photos / George Călin "În urma unui apel prin SNUAU 112, a fost semnala

Poli Iaşi - UTA Arad, 0-2, în etapa a 7-a a play-out-ului Superligii

Mediafax acum 27 minute
Golurile au fost marcate de Ezekiel, în minutul 63, şi de Luckassen, în minutul 84. UTA Arad acumulează astfel la 34 de puncte şi ajunge pe primul loc în play-out, depăşind Oţelul. Duminică seara, ultimul meci din Superligă este programat la Cluj. C

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum 6 ore
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 3 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Stelian Ion, candidatul Dreaptei Unite la Primăria Constanţa, atrage atenţia că semnătura sa şi a altor colegi din USR apare fraudulos pe lista de susţinători ai Dianei Şoşoacă

News.ro acum 2 ore
Stelian Ion, deputat USR, candidat al alianţei Dreapta Unită la Primăria Constanţa, atrage atenţia că semnătura sa şi a altor colegi din USR Constanţa apare în mod fraudulos pe lista de susţinători ai Dianei Şoşoacă. Deputatul USR a adăufat că a cer

Situaţia de pe front s-a „deteriorat”, afirmă comandantul-şef al forţelor ucrainene

Adevarul acum 2 ore
Comandantul-şef al forţelor ucrainene, Oleksandr Sîrski, a indicat duminică în social media că situaţia de pe front s-a „deteriorat” şi trupele ruse au înregistrat „succese tactice” în mai multe zone.

Premier League: Manchester City a câştigat la Nottingham, scor 2-0

News.ro acum 35 minute
Echipa engleză Manchester City a învins duminică, în deplasare, scor 2-0, formaţia Nottingham Forest, în etapa a 35-a din Premier League. Manchester City a înscris prima la Nottingham, pe The City Ground, prin Josko Gvardiol, în minutul 32. Erling H

Handbal feminin: CSM Bucureşti – Metz Handball, scor 24-27, în turul sferturilor Ligii Campionilor

News.ro acum 2 ore
Campioana CSM Bucureşti a fost învinsă duminică, pe teren propriu, de formaţia Metz Handball, scor 27-24 (15-14), în manşa tur din sferturile de finală ale Ligii Campionilor. Returul va avea loc în 4 mai, pentru un loc la Turneul Final Four. Princip

Nicuşor Dan: Am început aplicarea tratamentelor pentru combaterea ţânţarilor

Mediafax acum 2 ore
Potrivit acestuia, Compania Municipală Eco Igienizare a demarat primul tratament din cele 14 prevăzute anul acesta în Programului Unitar de Acţiune aprobat de CGMB. Tratamentele se vor desfăşura zilnic, în intervalul orar 22.00 – 5.00, în toată Capi

Vremea

București
acum

18°
dum.

11°/22°
lun.

12°/21°
mar.

13°/19°
mie.

13°/20°
Iasi
acum

18°
dum.

10°/21°
lun.

11°/21°
mar.

9°/22°
mie.

10°/22°
Constanta
acum

14°
dum.

12°/17°
lun.

12°/15°
mar.

13°/15°
mie.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

19°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
mar.

9°/20°
mie.

8°/21°
Timisoara
acum

22°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/22°