Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Euro Jobs Petroşani a organizat Prima bursă a locurilor de muncă din acest an

Publicat in Ziarul Vaii Jiului, marți 19 februarie 2013 ·

La finalul săptămânii trecute, firma Euro Jobs SRL Petroşani a organizat prima bursă a locurilor de muncă din acest an.

La sediul firmei, unde această bursă s-a organizat, au fost prezente câteva zeci de persoane şi 8 angajatori, oferta de muncă fiind variată, dar limitată, în sensul că paleta meseriilor n-a fost prea largă. Poate tocmai de aceea nu foarte mulţi şi-au găsit un loc de muncă adecvat, unii mulţumindu-se şi cu oferta prezentată. „Mai bine aşa, decât nimic”, ne-a declarat Nicolae Stupar, care ne-a spus că i s-au luat datele pentru o posibilă angajare.

„Organizăm prima bursă a locurilor de muncă la noi, la Euro Jobs. Avem 8 angajatori şi aşteptăm să avem oameni care sunt interesaţi de posturile afişate. Pe lângă această activitate, noi continuăm şi cu cursurile de calificare. Acum, la început de an, aşteptăm să ni se aprobe şi alte proiecte pe fonduri europene, ceea ce va însemna alte cursuri de calificare gratuite. Spun asta, deoarece cursurile pe care le avem contracost merg foarte greu, deoarece oamenii nu au bani şi nu îşi permit să plătească aceste cursuri. În Valea Jiului firma face evaluări, cu care înregistrăm un mare succes. Asta înseamnă că omul poate să-şi obţină diploma fără a face cursul. Aceste evaluări sunt înţelese greşit de unii oameni, mulţi chiar şi oameni de valoare din Valea Jiului, care susţin că la Euro Jobs se dau diplome pe bani. Este o greşeală! Noi evaluăm omul din punct de vedere al cunoştinţelor teoretice şi practice în meseria pe care susţine că o cunoaşte şi abia apoi omul îşi ia diploma. E vorba de oameni care au lucrat în meseria res­pectivă, mulţi adevăraţi profesionişti, dar care nu au diploma. În urmă evaluării, după ce aceştia dovedesc în faţa unei comisii că ştiu cu adevărat meseria respectivă, le acordăm diploma. Deci nu se acordă diploma oricum! Oferta de cursuri europene aprobate va fi în număr de

Articolul in Ziarul Vaii Jiului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Biden consideră "scandalos" mandatul de arestare a lui Netanyahu cerut de procurorul CPI. "Nu are jurisdicţie" în Israel

Ziare.com acum 43 minute
Mandatul de arestare cerut pe numele lui Benjamin Netanyahu de către procurorul general al Curţii Penale Internaţionale (CPI) Karim Khan este "scandalos", consideră preşedintele american Joe Biden. Karim Khan, a anunţat luni, 20 mai, că a depus o ce

Dinamo câştigă cu 2-0 prima manşă a barajului pentru menţinerea/promovarea în Superliga

Mediafax acum o ora
Ambele goluri au fost marcate în repriza secundă a meciului de pe Arena Naţională de Dennis Politic, în minutele 46 şi 73. Partida s-a terminat 2-0, iar meciul retur este programat peste o săptămână la Miercurea Ciuc. Învingătoarea dublei manşe va e

Ucraina ar trebui să poată lovi Rusia cu armele livrate de Occident, susține șeful diplomației lituaniene

Adevarul acum o ora
Ucraina ar trebui să poată folosi armele livrate de ţările occidentale pentru a lovi Rusia, a declarat luni ministrul de externe lituanian Gabrielius Landsbergis, într-un interviu acordat canalului francez LCI, relatează AFP.

UPDATE - Incendiu, cu degajări mari de fum, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei/ Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale/ Incendiul a fost stins - FOTO

News.ro acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit, luni seară, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei, manifestându-se cu degajări mari de fum. Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale, incendiul fiind localizat şi ulterior stins.

Paul al României nu se poate întoarce în țară. Instanţa din Malta a respins predarea lui

Wall-Street.ro acum 2 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a anunţat că instanţa din Malta a respins predarea lui Paul-Philippe în România, precizând că legislaţia Uniunii Europene în materia mandatului european de arestare "nu este aplicată corespunzător". "Hotărârea poa

Ajutorul occidental pentru Ucraina vine prea lent, susține Zelenski

Adevarul acum 2 ore
Aliaţilor occidentali le ia prea mult timp pentru a lua decizii privind sprijinul militar pentru Ucraina, a declarat preşedintele Volodimir Zelenski, într-un interviu acordat în exclusivitate luni pentru Reuters la Kiev.

SUA transmit ”condoleanţe” după moartea preşedintelui iranian Ebrahim Raisi. Lloyd Austin estimează că decesul nu are un impact asupra securităţii în O.Mijlociu. Armata americană nu este implicată şi nu şi-a modificat poziţia

News.ro acum 2 ore
Statele Unite prezintă luni ”condoleanţe” în urma morţii preşedintelui iranian Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, după o multiplicare a unor reacţii internaţionale, relatează AFP. ”Statele Unite îşi exprimă în mod oficial consoleanţele faţ

Alertă cu bombă la Patriarhia Română! Au intervenit forțele de intervnție

Ziua Constanta acum 3 ore
Catedrala Patriarhală a fost evacuată, în urmă cu câteva minute, după o amenințare cu bombă! Catedrala Patriarhală a fost evacuată, în urmă cu câteva minute, după o amenințare cu bombă! La Catedrală și la sediul Patriarhiei Române, unde este și reș

UPDATE - Constanţa: Copil de nouă ani, căzut într-o fântână adâncă de 19 metri, după ce s-a urcat într-un cireş / A fost scos şi dus la spital cu elicopterul - FOTO

News.ro acum 7 ore
Un copil în vârstă de nouă ani a căzut într-o fântână adâncă de 19 metri, în judeţul Constanţa, după ce s-a urcat într-un cireş şi s-a dezechilibrat. A fost scos, fiind dus la spital. UPDATE: Reprezentanţii Serviciului Judeţean de Ambulanţă Constanţ

Neil Lennon a fost numit în funcţia de antrenor principal al echipei FC Rapid

Mediafax acum 7 ore
Neil Lennon, în vârstă de 52 de ani, a fost numit luni în funcţia de antrenor principal al echipei FC Rapid, anunţă clubul de fotbal. „Îmi doresc să facem performanţă, acesta este obiectivul meu principal”, spune Lennon.

Vremea

București
acum

15°
lun.

12°/23°
mar.

12°/24°
mie.

12°/25°
joi

13°/25°
Iasi
acum

18°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/25°
joi

16°/25°
Constanta
acum

12°
lun.

12°/17°
mar.

13°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

13°/23°
mar.

12°/23°
mie.

11°/18°
joi

12°/22°
Timisoara
acum

19°
lun.

15°/24°
mar.

14°/25°
mie.

15°/25°
joi

14°/20°