Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vicepremieri - Dan Voiculescu pune conditii

Publicat in Jurnalul, joi 8 iunie 2006 ·

Presedintele PC, Dan Voiculescu, a propus premierului sa se reimparta atributiile care revin vicepremierilor. Potrivit lui Dan Voiculescu, atat Tariceanu, cat si cei doi vicepremieri, Gheorghe Pogea si Marko Bela, au fost de acord cu aceasta propunere.

"Am stabilit cu premierul ca in nici un caz nu sunt de acord sa preiau atributiile pe care le avea George Copos. Daca vin in Guvern, trebuie ca opinia publica sa cunoasca foarte clar atributiile care revin fiecarui vicepremier in parte si fiecare dintre noi sa raspunda pentru domeniile pe care le coordoneaza", a declarat ieri Dan Voiculescu. El a adaugat ca, pentru a prelua functia de vicepremier, trebuie sa stie foarte clar care ii vor fi atributiile si parghiile pe care le va avea.

PROGRAM. Presedintele conservatorilor va prelua functia din Guvern pe baza unui program pe care il va elabora in aceasta saptamana si pe care il va prezenta premierului. "Eu nu intru in Guvern fara un program foarte clar, pe obiective si pe termene. Mi-am propus ca in urmatoarele sase luni sa reglementez problema pensiilor. La ora actuala sistemul de pensii este nedrept, iar eu vreau sa se faca dreptate. Mi-am propus, de asemenea, ca pe o perioada de 12 luni sa reglementez problema medicamentelor compensate, iar intr-o perioada de 24 de luni sa reglementez problema asistentei medicale", a enumerat Voiculescu cateva dintre punctele care vor fi cuprinse in programul sau de vicepremier. "Daca a expirat termenul si nu mi-am realizat programul, demisionez. Sunt hotarat ca, daca intru in Guvern, sa am termene si, daca nu le respect, sa plec din Guvern. Voi lucra singur pe domeniile care mi se vor atribui. Daca nu voi fi lasat sa lucrez si se baga cineva peste problemele mele, nu voi mai fi eu raspunzator. Daca eu raspund, trebuie sa fiu lasat sa-mi fac treaba", a mai spus liderul PC.

VA AVEA SEF. Voiculescu a mai precizat ca to

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Planul Roşu de Intervenţie, activat în Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane/ Un tânăr de 16 ani a murit, alţi şapte fiind transportaţi la spital - FOTO

News.ro acum o ora
Planul Roşu de Intervenţie a fost activat, marţi seară, de autorităţile din judeţul Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane. Un tânăr de 16 ani, care conducea un autoturism pe un drum forestier, a murit,

Reacția lui Ciolacu, după conflictul din Parlament dintre Florin Roman şi Dan Vîlceanu

HotNews acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a spus despre conflictul care a avut loc, marţi, în Parlament, între parlamentarii Florin Roman şi Dan Vîlceanu, că „e de cascadorii râsului”. Marcel CiolacuFoto: AGERPRES ”Îmi pare bine că pe timpul meu nu s-au întâmplat as

Românii pot călători în Turcia doar cu buletinul. Decretul dat de Erdogan

Press Alert acum 6 ore
< p> Cetăţenii români vor putea călători în Turcia în baza cărţii de identitate pe o perioadă de maxim 90 de zile, potrivit unui decret semnat de preşedintele republicii, Recep Tayyip Erdogan, transmite Agerpres. Potrivit decretului prezidenţial pub

Judecătoarea din dosarul Vlad Pascu se transferă la Constanţa. CSM i-a aprobat transferul

Mediafax acum 8 ore
Judecătoarea Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţiona dosarul Vlad Pascu, părăseşte instanţa din Mangalia şi se transferă la Judecătoria Constanţa. Secţia de judecători a CSM i-a aprobat transferul începând cu 1 iunie. Accidentul în care Roberta Marin

Dosarul „Azilele groazei”. Frații Godei și alte 26 de persoane, trimiși în judecată după o investigație de presă

HotNews acum 5 ore
Procurorii au trimis în judecată 28 de persoane, printre care și fostul șofer al Gabrielei Firea, Ștefan Godei, și cele două entități juridice care administrau așa-zisele centre de îngrijiri pentru bătrâni și persoane cu dizabilități implicate în do

Miriam Bulgaru salvează minge de meci şi se califică în turul doi la Roland Garros

Mediafax acum 3 ore
Miriam Bulgaru a salvat o minge de meci, înainte de a obţine calificarea, în timp ce Cristina Dinu i-a aplicat un sever 6-2, 6-0 adversarei sale în primul tur al calificărilor de la Roland Garros. Ambele românce au trecut marţi în turul secund, în d

Nou val de praf saharian deasupra României!

Ziua Constanta acum 9 ore
Meteorologii anunţă că un nou val de praf saharian va ajunge deasupra României, începând de marţi seară şi va putea fi observat în special peste regiunile vestice şi sud-vestice. Iată comunicatul cu privire la transportul de praf saharian în zona R

„O afacere încheiată”. Lituania se înarmează, cumpărând tancuri germane Leopard şi sisteme antirachetă IRIS-T

HotNews acum 31 minute
Ministrul lituanian al apărării, Laurynas Kasciunas, a anunțat marți că țara baltică a decis să cumpere tancuri Leopard, fabricate în Germania, şi sisteme de rachete antiaeriene IRIS-T, cu rază medie de acțiune, informează agenția spaniolă de presă

Clădiri din România, SCUTITE de taxe și impozite. Parlamentul a adoptat noile modificări la Codul Fiscal, care acum merg la promulgare

Gandul acum 2 ore
Camera Deputaţilor a adoptat, în calitate de for decizional, un proiect care propune scutirea de impozit sau taxă pentru anumite categorii de clădiri. Este vorba de clădirile clasate ca monumente istorice, de arhitectură sau arheologice care nu au f

Flacăra olimpică a ajuns la Festivalul de Film de la Cannes - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Flacăra olimpică a fost, marţi, vedeta Festivalului de Film de la Cannes. După o lungă călătorie prin sud-estul Franţei, flacăra a ajuns pe Croazetă, în faţa unui public numeros, relatează AFP. Cu 99 de zile înainte de Jocurile Paralimpice (28 augus

Vremea

București
acum

15°
mie.

12°/25°
joi

13°/22°
vin.

14°/27°
sâm.

18°/25°
Iasi
acum

19°
mie.

11°/26°
joi

16°/26°
vin.

15°/27°
sâm.

14°/25°
Constanta
acum

13°
mie.

13°/18°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

12°/19°
joi

13°/22°
vin.

12°/23°
sâm.

12°/22°
Timisoara
acum

17°
mie.

14°/24°
joi

15°/22°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/26°