Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Separatia puterilor la UPA

Publicat in Buna Ziua Iasi, marți 19 februarie 2008 ·

Universitatea Petre Andrei Astazi urmeaza a fi aflate solutiile prin care cele doua parti de la Universitatea Petre Andrei (UPA), anume UPA din Iasi, prin presedintele acesteia, Doru Tompea, si UPA Iasi, prin Niculae Niculescu, vor conveni la separarea deplina a acestor institutii. Avocatii celor doua parti vor trata felul in care, fara a mai persista neintelegeri sau conflicte pe viitor, va avea loc separarea patrimoniului UPA, stiut fiind ca UPA din Iasi si UPA Iasi au statut juridic diferit.

In functie de aceste negocieri se va sti care dintre universitati va purta marca UPA sau cum va fi trasata harta imobilului in care au functionat cele doua institutii. Intalnirea cu ministrul Educatiei, Cercetarii si Tineretului, Cristian Adomnitei, a fost amanata pentru joi, cand cele doua parti sunt asteptate cu solutiile dezbatute in acest interval premergator intalnirii de la minister. "Astazi (ieri - n.r.) s-a stabilit ca urmatoarea intalnire sa fie cat mai tehnica si sa fie discutate solutiile de separare a celor doua institutii. Practic, maine (astazi - n.r.), de la ora 13.30, avocatii si reprezentantii celor doua parti se vor intalni pentru a vedea exact care sunt variantele de separare a universitatii. Momentan avem trei variante, dar n-as putea spune foarte clar ce si cum pana ce nu vorbim cu cei de la UPA Iasi, deoarece de aceste discutii depinde si forma separatiei. Iar joi, la ora 10.00, suntem asteptati de ministrul Adomnitei. In schimb, actiunile de pichetare a Institutiei Prefectului vor continua. Aceste proteste survin pe fondul intarzierilor prin care ministrul a dispus de rezolvarea problemelor universitatii noastre care, prin lege, a castigat toate procesele", a precizat Sorin Bocancea, liderul Sindicatului salariatilor de la UPA din Iasi.

Universitatea Petre Andrei Astazi urmeaza a fi aflate solutiile prin care cele doua parti de

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cei trei interlopi suspectaţi că au ucis un bărbat într-un hotel din Padina, scoşi din arest preventiv şi plasaţi în arest la domiciliu

News.ro acum o ora
Curtea de Apel Ploieşti a decis, luni, scoaterea din arest preventiv a celor trei fraţi, membri ai lumii interlope, inculpaţi în dosarul uciderii unui bărbat într-un hotel din Padina. Cei trei au fost plasaţi în arest la domiciliu, decizia Curţii de

Ciolacu: Guvernul susţine alocarea unor resurse financiare consistente în viitoarea PAC

Mediafax acum 48 minute
Viitorul Politicii Agricole Comune, situaţia fermierilor în contextul provocărilor generate de războiul din Ucraina şi securitatea alimentară au constituit principalele subiecte ale întrevederii pe care premierul Marcel Ciolacu a avut-o luni, la Pal

BNR a decis menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la 7% pe an

News.ro acum o ora
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, întrunit în şedinţă luni, a hotărât menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 7%. Dobânda cheie este nemodificată din luna ianuarie 2023. ”Consiliul de administraţie al Bă

Protest la Guvern: Zeci de ANGAJAȚI ai premierului Marcel Ciolacu cer salarii mai mari

Gandul acum 27 minute
Zeci de angajați ai Guvernului au ieșit în stradă luni după-amiază. Nemulțumirile lor sunt salariile mici și faptul că trebuie să suplinească și posturile lăsate libere. Liderul de sindicat Noni Iordache spune că salariul la ora actuală este de 5.00

Rareş Bogdan: Ne dorim să obţinem un scor care să ne ducă la jumătate plus unu din europarlamentari

Mediafax acum 35 minute
„Ne dorim foarte mult ca, dacă românii vor înţelege ce reprezintă această echipă naţională formată din PNL şi PSD, să obţinem un scor care să ne ducă la jumătate plus unu din europarlamentari, asta înseamnă 17. De la 44% în sus, scor direct, facem 1

Pedeapsa primită de un fost ministru care și-a ucis soția după ce a bătut-o mai multe ore într-un restaurant VIDEO

Ziare.com acum 11 minute
Un fost ministru al economiei din Kazahstan a fost condamnat luni, 13 mai, la închisoare pentru uciderea propriei soţii, la capătul unui proces judiciar considerat un adevărat test pentru angajamentul preşedintelui Kasîm-Jomart Tokaev de a construi

Un angajat al Primăriei Bacău, prins în flagrant după ce ar fi primit 6000 de euro mită

G4Media acum o ora
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău au început urmărirea penală a unui funcţionar public în cadrul Primăriei municipiului Bacău, mai exact șeful Direcţiei Administrare Baze Sportive, pentru comiterea infracțiunilor de luare de mită ş

Protest spontan al salariaţilor din aparatul de lucru al guvernului

Mediafax acum 11 minute
Mai mulţi salariaţi din aparatul de lucru al guvernului au declanşat, luni, un protest spontan. Ei spun că sunt discriminaţi din punct de vedere al salarizării în raport cu alte categorii din sectorul „Administraţie Publică”.

Ministerul Sănătății, în căutare de echipamente medicale pentru secțiile ATI din țară. De ce fel de aparatură este nevoie

Ziare.com acum 19 minute
Secțiile de Terapie Intensivă ale spitalelor din țară au nevoie de noi echipamente, iar Ministerul Sănătăţii intenţionează să le cumpere și a lansat un proces de consultare a pieţei. "Specialitatea ATI reprezintă un domeniu de importanţă majoră în s

Un cunoscut actor a fost atacat pe o stradă din New York. El a ajuns la spital

Mediafax acum 4 ore
Actorul Steve Buscemi a fost atacat pe o stradă din New York. El a ajuns la spital după ce a fost lovit în faţă de un alt bărbat. Actorul de la Hollywood pare să fi fost victima unui atac la întâmplare.

Vremea

București
acum

17°
lun.

9°/17°
mar.

12°/17°
mie.

7°/16°
joi

12°/19°
Iasi
acum

18°
lun.

6°/18°
mar.

6°/14°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
Constanta
acum

14°
lun.

11°/15°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

6°/17°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
joi

6°/18°
Timisoara
acum

21°
lun.

7°/21°
mar.

9°/20°
mie.

11°/20°
joi

9°/21°