Merită totul, suntem cu toţii de acord, dar nu cândva, ci atunci când avem şansa să facem ceva pentru copiii care nu ştiu să ceară condiţii decente în Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, nu pot să se revolte dacă le umblă insectele pe pătuţ şi nu cheamă televiziunile să filmeze mucegaiul de pe pereţii salonului în care sunt trataţi pentru afecţiuni respiratorii, dar ţi-ar mulţumi dacă într-o zi nu s-ar mai teme de spital şi de doctori, pentru că salonul e primitor, locul de joacă, atractiv, temperatura optimă în salon şi, de ce nu, asistentele neasaltate de sarcini mult peste norma de lucru.

Nu sunt bani, nu sunt asistente suficiente, sistemul medical funcţionează prost, iar cei care-şi permit, nici cu gândul nu se opresc, poate, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina. Când însă viaţa nu-ţi dă de ales, copilul are febră mare, de-abia mai respiră sau e sleit de puteri din cauza vărsăturilor, că vrei sau nu, alergi cu el în braţe, neputincios, la camera de gardă, rămâi dacă e nevoie la Terapie Intensivă sau într-un salon care te îmbolnăveşte, dacă acesta este primul contact cu secţia. Mobilierul vechi, „mâncat” de rugină, te oripilează, insectele care, în anumite perioade, mişună la tot pasul te ţin noaptea treaz să-ţi aperi copilul, caloriferul care nu se încălzeşte suficient îl dublezi cu unul electric adus de acasă, îţi ţii cu greu copilul ţintuit pe patul de spital, pentru că nu există alternativa unui loc de joacă etc.

„Poate că sunt persoane care-şi permit şi care îşi tratează copiii în alte spitale, în mediul privat, însă, pentru situaţiile de urgenţă tot aici ajung, ca şi copiii care au neşansa de a se fi născut într-o familie modestă. Sistemul atât poate să facă, banii sunt puţini, nevoile extraordinar de mari, dar dacă nu se poate din bani publici, eu am convingerea că putem noi toţi, cu sume cât de mici, cu materiale, cu manopera... Oric