Atacantul Adrian Mutu a marcat un gol în partida pe care echipa sa, AC Ajaccio, a pierdut-o, sâmbătă, pe teren propriu, scor 2-4 (2-2), cu formaţia Rennes, în etapa a XIX-a a campionatului francez, informează L'Equipe.
Mutu, care a jucat până în minutul 80, a deschis scorul în minutul 2. Celălalt gol al gazdelor a fost marcat de Diawara, în minutul 42.
Pentru oaspeţi au înscris Feret '17 din penalti, '72, Alessandrini '44 şi Diarra '60.
Partida a fost întreruptă aproximativ zece minute din cauza incidentelor create de suporteri în tribune şi după ce un fan a intrat pe teren şi s-a îndreptat ameninţător spre unul dintre arbitrii asistenţi.
Celelalte rezultate înregistrate în partidele disputate, sâmbătă, în etapa a XIX-a din Ligue 1:
Lorient - Reims 2-2
Au marcat: Barthelme '48, Pedrinho '90+2 / Fortes '6, Courtet '70
Girondins Bordeaux - Troyes 0-0
Olympique Lyon - OGC Nice 3-0
Au marcat: Lisandro Lopez '40, Reveillere '56, Gomis '77 (penalti)
Bastia - AS Nancy 4-2
Au marcat: Rothen '9, Modeste '13, '63, Yatabare '26 / Moukandjo '51, Luiz '76.
Partidele Valenciennes - Evian TG, Toulouse - Sochaux şi Olympique Marseille - AS Saint-Etienne se vor disputa duminică.