Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Greva profesorilor prelungeste vacanta elevilor

Publicat in Ziarul de Iasi, marți 8 februarie 2000 ·

Singurii nemultumiti de aceasta situatie ramin parintii, care nu stiu cu cine sa-si lase copiii acasa Cadrele didactice s-au reintors ieri la scoala, dar nu si-au ocupat locul la catedra. La prima ora a diminetii au intrat cu totii in cancelarie. Au semnat condica, dar n-au mai pus mina pe cataloage. Au stat toata ziua de vorba, au citit, au rasfoit ziarele si au comentat situatia in care se afla. Multi dintre ei ne-au lasat impresia ca fac greva, desi sint convinsi ca incearca sa sensibilizeze un guvern absolut imun la problemele lor. Citiva sustin ideea ca numai printr-un protest general si prin "nemunca" se mai poate rezolva ceva in Romania de astazi, mai ales ca intreruperea activitatii are repercursiuni destul de grave. Consecintele grevei profesorilor incep sa se vada. Parintii se pling ca n-au cu cine sa-si lase copiii acasa, ori ca elevii pierd ore de curs importante, pe care le vor recupera, probabil, doar formal. Apoi, chiar profesorii au de pierdut de pe urma grevei. Ei nu vor fi platiti pe perioada in care au protestat, dar sint obligati sa recupereze materia ramasa nepredata si sa incheie mediile imediat ce greva va fi suspendata. Copiii care s-au dus ieri la cursuri, multi fortati de parinti, au fost trimisi acasa sau au fost supravegheati de unul din profesorii scolii. "Am dus nepotii la scoala, dar i-am luat inapoi, ca era greva. Si miine o sa fie. E plin orasul de copii. La mine, in Sud, cartierul freamata. Sute de parinti cauta solutii pentru a nu-si lasa copiii singuri acasa. Eu ma gindesc ca era bine daca asigurau macar acea treime, sa imparta ora de curs in trei iar cite 17 minute sa predea. Atunci toti am fi multumiti", spune Stanciu Schiopu, fost profesor si director al Liceului Agricol Focsani, ajuns bunic. Are sase nepotei, toti elevi si spune ca, desi a mincat aceeasi piine amara, nu este de acord cu solutia gasita de fostii sai colegi, prof

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu spune că a discutat cu Iohannis despre sistemul Patriot pentru Ucraina: „Urmează să luăm o decizie în CSAT”

Libertatea acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat marţi, la Brașov, că a discutat cu preşedintele Klaus Iohannis pe tema donării unui sistem de rachete Patriot în Ucraina, precizând că o decizie în acest sens se va lua într-o ședință a Consiliului Suprem de Apăra

Ciolacu dă asigurări că Guvernul vrea să crească salariul minim la 3.700 de lei VIDEO

Ziare.com acum 21 minute
Marcel Ciolacu, prim-ministrul României, a anunţat marți, 14 mai, că Executivul are intenţia clară ca salariul minim să crească la 3.700 de lei. Prim-ministrul spune că mai multe informații despre această creștere vor veni după o discuție cu partene

R. Moldova sfidează amenințările Moscovei și va semna un pact de securitate fără precedent cu UE

HotNews acum 2 ore
Republica Moldova și Uniunea Europeană sunt pe cale să-și ridice cooperarea la niveluri fără precedent, în condițiile în care Chișinăul sfidează avertismentele Moscovei că o integrare mai mare în Occident ar putea să-i aducă soarta Ucraina, scrie Fi

Un autobuz și trei autoturisme au fost implicate într-un accident în Râmnicu Vâlcea. Doi pasageri, răniți

Ziare.com acum 41 minute
ISU Vâlcea a anunțat că un autobuz, în care se aflau zece pasageri, şi trei autoturisme au fost implicate într-un accident rutier produs, marţi după-amiază, 14 mai, în municipiul Râmnicu Vâlcea. În urma evenimentului, două persoane au fost rănite. A

Parlamentul a adoptat legea care îi obligă pe fugari să-și plătească cheltuielile de aducere în ţară

HotNews acum o ora
Camera Deputaților a adoptat marți, în calitate de for decizional, actul normativ care îi obligă pe fugarii care s-au sustras urmării penale sau executării condamnărilor să plătească cheltuielile judiciare în cazul aducerii în țară. Mai exact, statu

Starea lui Florin Piersic, „evoluție lent favorabilă”. Ultimele informații transmise de medici

HotNews acum 4 ore
Evoluţia stării de sănătate a lui Florin Piersic, supus joi unei intervenţii pentru înlăturarea unei proteze la genunchi care i-a provocat sepsis, este „lent favorabilă”, au anunțat marți reprezentanții Spitalului „Foișor” din București, unde este i

Guvernul a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru sectorul de Autostradă Cristian -Ghimbav parte din A3 / Valoare construirii celor 5,18 km este de peste 879 milioane lei, inclusiv TVA

News.ro acum 2 ore
Executivul a aprobat, în şedinţa de marţi, indicatorii tehnico - economici pentru sectorul de Autostradă Cristian - Ghimbav, în zona municipiului Codlea, a anunţat ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Sorin Grindeanu. Valoarea alocată constr

Guvernul a aprobat investiţii în infrastructura feroviară de 5,8 miliarde lei / Grindeanu: Investiţiile acestea cresc cu 93,95%, faţă de cele preliminate şi realizate la finalul anului trecut

News.ro acum 2 ore
Guvernul a aprobat, în şedinţa de marţi, investiţii în infrastructura feroviară de 5,8 miliarde lei pentru bugetul de venituri şi cheltuieli, aferent anului 2024, al Companiei Naţionale de Căi Ferate S.A., a anunţat Ministerul Transporturilor şi Inf

Oamenii evacuați din Slănic Prahova pot reveni la casele lor. Noi informații despre cauza prăbușirii străzii din oraș

Ziare.com acum 15 minute
Cele aproape 60 de persoane care au fost evacuate în urma surpării unei porţiuni a străzii 23 August din oraşul prahovean Slănic se pot întoarce acasă, a decis marţi, 14 mai, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Prahova. Potrivit hot

Știri Constanța Cine este bărbatul care s-a aruncat de pe podul de la Agigea? (VIDEO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Un bărbat s-a aruncat pe podul rutier de la Agigea azi, 14 mai 2024. Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă. Corpul bărbatului de 37 de ani a fost identificat în canalul navigabil de către echipajele de pompi

Vremea

București
acum

19°
mar.

12°/19°
mie.

7°/17°
joi

12°/19°
vin.

12°/17°
Iasi
acum

17°
mar.

6°/17°
mie.

7°/16°
joi

8°/17°
vin.

10°/17°
Constanta
acum

15°
mar.

9°/15°
mie.

8°/14°
joi

10°/15°
vin.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

7°/18°
mie.

6°/17°
joi

5°/18°
vin.

8°/16°
Timisoara
acum

22°
mar.

10°/22°
mie.

11°/19°
joi

10°/17°
vin.

10°/21°