Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lucian Bute: „Vreau să mă bat în România”

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 19 aprilie 2010 ·

Pugilistul român şi-a apărat pentru a cincea oară titlul mondial IBF la categoria supermijlocie şi visează ca următorul său meci să fie programat în ţară. Sursa: Mediafax

Lucian Bute şi-a apărat cu succes, pentru a cincea oară, titlul mondial IBF la categoria supermijlocie. Bute l-a învins ieri-dimineaţă, prin KO, în repriza a treia, pe columbianul Edison Miranda. Meciul de la „Bell Centre”, din Montreal, a fost la discreţia românului, care a impus ritmul partidei încă din debutul ei.

Bute nu i-a dat nicio şansă adversarului său, pe care l-a trimis la podea, în minutul 1:22 din repriza a treia, cu un upercut fantastic în bărbie. Lovitura, una rară în boxul profesionist, a fost reluată la nesfârşit de HBO, televiziunea care a transmis meciul de la Montreal.

Imediat după meci, Bute şi-a manifestat dorinţa să-l susţină pe următorul în România. Pentru prima oară de când Bute boxează în Canada, Jean Bédard, şeful de la Interbox, clubul la care e legitimat pugilistul român, a vorbit despre un eventual meci în România. „Dacă nu reuşim să aducem în România următorul meci al lui Lucian, n-o mai facem niciodată”, ne-a spus un membru din stafful lui Bute.

Felicitări de la Lennox Lewis

În ciuda faptului că meciul nu a ţinut decât 7 minute şi 22 de secunde, toţi cei 15.000 de oameni perezenţi în tribune au savurat din plin lecţia de box oferită de Lucian Bute. Prezent la meci, britanicul Lennox Lewis, ultimul campion mondial adevărat al categoriei grea, a ţinut să-l felicite personal pe gălăţean. Lewis a mers la vestiar şi l-a îmbrăţişat pe Bute: „Felicitări! Eşti un adevărat campion!”, i-a spus marele Lennox Lewis lui Bute.

În vestiar, după meci, şi-au făcut apariţia şi părinţii campionului, prezenţi în premieră la un meci al copilului lor de când acesta boxează peste Ocean. Bute a petrecut restul nopţii alături de e

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rămăşiţele lui Diego Maradona ar putea ajunge într-un mausoleu la Buenos Aires

News.ro acum o ora
Copiii legendei fotbalului argentinian Diego Maradona au cerut instanţei să mute rămăşiţele tatălui lor dintr-un cimitir privat într-un mausoleu din capitala Argentinei, a declarat miercuri o sursă judiciară. Diego Maradona a fost înmormântat, în an

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 39 minute
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

O hală de depozitare din Mogoşoaia arde. Pompierii intervin cu mai multe autospeciale

Mediafax acum 30 minute
Pompierii intervin, joi seara, pentru stingerea unui incendiu la o hală de depozitare, pe strada Poieni din localitatea Mogoşoaia. Incendiul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi, fără pericol de extindere. Până în momentul

Situație de urgență la Slănic. Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populației

Press Alert acum 3 ore
Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale locuitorilor din orașul Slănic. Este vorba despre locuitorii care se află în zona din apropierea craterului apărut în oraș. Autoritățile vor emite avertisment RO Alert. Măsura privind evacuarea a

Gigantul RUSESC Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari anul trecut, în urma reducerilor livrărilor de gaze spre Europa

Gandul acum 53 minute
Grupul rusesc Gazprom a anunțat joi pierderi totale de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de dolari) în 2023, comparativ cu anul 2022, când a obținut un profit net de 1.226 miliarde de ruble (15,2 miliarde de dolari), după ce livrările de gaze spre

Scholz şi Macron vor avea în această seară o cină secretă, înainte de vizita liderului chinez Xi Jinping în Franța și după noile declarații ale liderului francez despre trupele NATO în Ucraina - Politico

HotNews acum 2 ore
Cancelarul german Olaf Scholz se va întâlni joi seară la Paris cu preşedintele francez Emmanuel Macron, în cadrul unui dineu la care vor discuta despre politica Uniunii Europene şi a Chinei, relatează POLITICO, citat de News.ro. Emmanuel Macron disc

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum 5 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

Firea, despre scenariul unei înţelegeri ca Cristian Popescu Piedone să nu îşi retragă candidatura: Dacă există, eu nu ştiu de ea. Nu cred că există o astfel de înţelegere

News.ro acum 2 ore
Candidata PSD la Primăria Capitalei Gabriela Firea a afirmat referitor la un posibil scenariu al unei înţelegeri în care Cristian Popescu Piedone să nu renunţe la candidatura sa la PMB, că în cazul în care există o astfel de înţelegere între Marcel

Promisiunea lui Donald Trump înainte de alegeri: va face „cea mai mare deportare de migranți” din istoria SUA, dacă se va întoarce la Casa Albă

Ziare.com acum 4 ore
Fostul preşedinte al Statelor Unite şi candidat republican la scrutinul din acest an, Donald Trump, a promis că va face "cea mai mare deportare" de migranţi din istoria ţării dacă se va întoarce la Casa Albă după alegerile din 5 noiembrie, pentru că

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum 5 ore
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Vremea

București
acum

16°
joi

13°/18°
vin.

13°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

23°
joi

12°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

22°
joi

12°/22°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°