Sâmbătă, săcelenii au încheiat cantonamentul de la Predeal, iar după o zi de pauză dată jucătorilor, astăzi, Marin Barbu i-a chemat la antrenament. Săptămâna trecută alţi trei jucători au completat lotul, Vasiliu, Marianciuc şi Cosmin Bodea, ultimul fiind în acelaşi timp secundul lui Marin Barbu. Cât despre stagiul actual al echipei, coachul săcelean ne-a declarat: „A fost un cantonament bun, cu condiţii deosebite de pregătire. Amânarea campionatului a fost deosebit de bine venită pentru noi. Ne putem face o pregătire mai bună, pentru a realiza o echipă cât mai competitivă”.
Marin Barbu s-a referit şi la necesităţile de jucători pentru completarea lotului: „Stau bine în apărare şi oarecum bine la mijloc, unde ne-ar mai trebui doi jucători. Ne trebuie însă jucători în compartimentul ofensiv”.
În această săptămână, săcelenii vor susţine trei meciuri amicale. Mâine, de la ora 19:30, cu Sportul, iar vineri, de la ora 18:00, cu campioana Algeriei (ambele la Săcele). Sâmbăta viitoare, de la ora 10:00, FC Săcele va întâlni probabil pe stadionul Metrom, formaţia Dinamo II, antrenată de Cornel Ţâlnar. Sâmbătă, săcelenii au încheiat cantonamentul de la Predeal, iar după o zi de pauză dată jucătorilor, astăzi, Marin Barbu i-a chemat la antrenament. Săptămâna trecută alţi trei jucători au completat lotul, Vasiliu, Marianciuc şi Cosmin Bodea, ultimul fiind în acelaşi timp secundul lui Marin Barbu. Cât despre stagiul actual al echipei, coachul săcelean ne-a declarat: „A fost un cantonament bun, cu condiţii deosebite de pregătire. Amânarea campionatului a fost deosebit de bine venită pentru noi. Ne putem face o pregătire mai bună, pentru a realiza o echipă cât mai competitivă”.
Marin Barbu s-a referit şi la necesităţile de jucători pentru completarea lotului: „Stau bine în apărare şi oarecum bine la mijloc, unde ne-ar mai trebui doi jucători. Ne trebuie însă jucăt