Una este albă, cealaltă este de culoare, una s-a născut într-o familie prosperă, cealaltă provine dintr-o familie modestă, dar Ann Romney şi Michelle Obama, cu personalităţi şi cu istorii diferite, joacă un rol capital în campania prezidenţială a soţilor lor, relatează AFP, citată de Mediafax.
Considerate ca avocaţi ai propriilor soţi, soţiile candidaţilor sunt un atu în cursa pentru Casa Albă şi în acest an rolul lor ar putea fi mai important pentru participarea la scrutinul din 6 noiembrie, care se anunţă strâns.
Deşi analiştii îndeamnă ca americanii să voteze pentru un preşedinte şi nu pentru partenera sa, o primă doamnă contribuie la definirea percepţiei alegătorilor.
Astfel, intervenţia lui Ann Romney de săptămâna trecută în faţa convenţiei republicane la Tampa, în Florida, era cu atât mai mult aşteptată pentru că avea ca scop să-l "umanizeze" pe Mitt Romney, întotdeauna perceput ca o persoană rece şi distantă.
"Americanii gândesc că aceste femei pot schiţa portretul adevărat al propriilor soţi, evocând felul în care se comportă în viaţa privată ca soţi, taţi sau ca gestionari ai treburilor familiale", explică pentru AFP Catherine Allgor, profesoară la Universitatea din California, în Riverside, şi specialistă în istoria primelor doamne.
Ei trebuie să fie la fel de atenţi când Michelle Obama îşi va susţine discursul la convenţia democrată care se deschide marţi la Charlotte, în North Carolina (sud-est).
Spre deosebire de multe alte ţări, Prima Doamnă a Statelor Unite joacă un rol determinant în politica internă: mulţi apreciază că este aproape imposibil pentru un preşedinte american să fie acceptat fără o soţie alături de el. "Iată de ce aceste femei se ridică şi vorbesc despre mariajul lor. Este ceva foarte puternic", punctează Catherine Allgor.
În opinia jurnalistei din New York Jodi Kantor, autoarea unei biograf