Aeroportul Otopeni are, începând de luni, un post permanent al Jandarmiei Române, unde vor lucra 31 de jandarmi, ministrul de Interne, Mircea Duşa, prezent la inaugurare, declarând că forţele MAI au fost reorganizate astfel încât cei care vin pe acest aeroport să se simtă în siguranţă.
"Am reorganizat forţele pe care MAI le are în aşa fel încât cei care sosesc pe aeroport să se simtă în siguranţă, indiferent că sunt cetăţeni români sau străini", a spus Duşa.
Ministrul a precizat că, pe lângă înfiinţarea acestui post de jandarmi, au fost suplimentate şi efectivele de pe aeroport ale Poliţiei Transporturi.
"Ministerul Administraţiei şi Internelor ia măsuri dure şi serioase legat de asigurarea ordinii şi disciplinei pe Aeroportul «Henri Coandă», principala poartă de intrare în ţară", a mai spus Mircea Duşa, precizând că aceste măsuri au fost dispuse de el în urmă cu două săptămâni.
Ministrul Administraţiei şi Internelor a mai anunţat că este în pregătire o "hotărâre de guvern cu un plan de măsuri foarte amplu privind securitatea aeroportuară".
"Cred că, printr-o bună repartizare a atribuţiilor şi redistribuire a lucrătorilor MAI, vom asigura paza şi securitatea aeroportului, şi nu numai a acestuia, şi în alte aeroporturi, locaţii cu trafic intens, precum Gara de Nord, Gara Braşov, Craiova, Cluj, Constanţa", a precizat Duşa.
La postul permanent de la Aeroportul Otopeni vor lucra 31 de jandarmi - patru ofiţeri şi 28 de subofiţeri care au fost redistribuiţi de la unităţi ale Jandarmeriei din Bucureşti. Aceştia vor asigura patrularea în zona interioară şi exterioară a aeroportului, 24 de ore din 24, urmând ca supravegherea să fie extinsă până la DN 1, potrivit lui Duşa.
Şeful Jandarmeriei Române, Gavrilă Pop, prezent la eveniment, a declarat că Aeroportul Otopeni pune la dispoziţia jandarmilor echipamentele pentru monitorizare