În noaptea aia huliganică, la ceasul orbirii dinamoviste, printre decerebraţii năvăliţi pe fundul "Gropii" fotbalului "imbecalizat", mi s-a părut că-l zăresc şi pe fratele nesăbuitului Mircea Băsescu. Era în papuci de plastic şi-n bermude, cu pumnii înfloriţi de oftică şi cu cătătura metalizată de ură. înjura ghiolbăneşte şi ameninţa pe cine i se nimerea în cale. Intrase o dată cu ceilalţi derbedei, după ce rupseseră plasa de sârmă.
Culmea, dar îl mai văzusem şi-n alte împrejurări la fel de nepotrivite, de compromiţătoare. Ba la caftelile cu tarabagiii, ba la matolelile deocheate din cartierele mărginaşe, ba la scandalurile din mahala, oriunde îl chemau apucăturile sale de bătăuş neîntrecut. Mă uitam indignat şi nu-mi venea să cred ochilor! Cum de ajunsesem să am iarăşi asemenea năluciri, halucinaţii? Ce boală se juca, oare, cu integritatea mea mintală? Căci ciudata maladie mi se cuibărise în tărtăcuţă de niscaiva ani, şi de acolo, din hăţişul firişoarelor cenuşii, izbucnea periodic în pusee febrile.
Nu mai des ca la alţii, dar, oricum, destul cât să mă iau de griji, să-mi pierd pofta de viaţă. Dacă n-aş avea rădăcinile astea ţărăneşti, m-aş căuta grabnic la doctor, însă mă codesc să-mi zică alţii ceea ce bănuiesc şi eu, la ce bun? Şi, la urma urmei, aidoma mie sunt o droaie, România e plină de inşi care au boală pe putere, "bolnavii de Băsescu" fiind chipul recent al acestora. îngrijorător e faptul că, de curând, chiar România însăşi s-a contaminat de complicata boală. Nebunia de care vă vorbesc m-a silit să mă ruşinez adesea de atitudinea pitică a zborului meu, de irosirea în resturi de realitate politică.
O fugă de tirania cotidianului m-ar fi ajutat să pricep altcumva spiritele profunde ale culturii universale, miezul tainic al ideilor de smarald. Nefăcând-o, m-am inflamat aiurea, îndreptăţit sau nu, ori de câte ori "chintesenţ