Atmosferă de sărbătoare, sâmbătă, la Rupea. Ritmuri străvechi de învârtită, feciorească sau haţegană, marşurile fanfarei şi cai la trap... Cea de-a 36-a ediţie a Festivalului Cetăţilor îşi deschide porţile. Manifestarea reuneşte ansambluri folclorice din Codlea, Ghimbav şi din cetăţile Braşovului, Sighişoarei, Mediaşului şi Făgăraşului. Rupenii au decis să-şi cinstească aşa cum se cuvine cetatea, astfel că mai multe ansambluri din localitate vor prezenta publicului spectator cele mai frumoase obiceiuri, cântece şi dansuri de pe meleagurile „cohălmene”. „Evenimentul va debuta sâmbătă, la orele 10.00, cu o paradă a călăreţilor şi a portului popular, iar spectacolul se va încheia cu un concert extraordinar susţinut de îndrăgitul solist de muzică populară Nicolae Furdui Iancu”, a precizat Gheorghe Constantin, directorul Casei Orăşe-neşti de Cultură Rupea.
Dacă în urmă cu mai mulţi ani Festivalul era organizat chiar în Cetatea de la Rupea, acum, pentru că structura de rezistenţă a construcţiei istorice este grav afectată de vreme, serbarea se va ţinea în centrul oraşului, la poalele dealului unde se află cetatea. La eveniment sunt aşteptate o serie de personalităţi politice, dar şi din sfera culturală. Atmosferă de sărbătoare, sâmbătă, la Rupea. Ritmuri străvechi de învârtită, feciorească sau haţegană, marşurile fanfarei şi cai la trap... Cea de-a 36-a ediţie a Festivalului Cetăţilor îşi deschide porţile. Manifestarea reuneşte ansambluri folclorice din Codlea, Ghimbav şi din cetăţile Braşovului, Sighişoarei, Mediaşului şi Făgăraşului. Rupenii au decis să-şi cinstească aşa cum se cuvine cetatea, astfel că mai multe ansambluri din localitate vor prezenta publicului spectator cele mai frumoase obiceiuri, cântece şi dansuri de pe meleagurile „cohălmene”. „Evenimentul va debuta sâmbătă, la orele 10.00, cu o paradă a călăreţilor şi a portului popular, iar spectacolul se