Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Descinderi la hoţii de lemne din judeţul Arad

Publicat in Adevarul, marți 22 octombrie 2013 ·

Poliţiştii ardeni au efectuat în această dimineaţă, patru percheziţii, la locuinţele a cinci persoane suspectate de săvârşirea infracţiunilor de asociere în vederea comiterii de infracţiuni, tăiere ilegală şi furt de material lemnos şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, prin care s-a cauzat un prejudiciu de peste 150.000 de lei.

Mai exact poliţişti din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Lipova, cu sprijinul Serviciului de Ordine Publică şi al Serviciului de Investigare Fraude din cadrul IPJ Arad, au efectuat patru percheziţii, la locuinţele mai multor persoane, din localităţile Lipova, Dorgoş şi Lalaşinţ.

„Percheziţiile se desfăşoară într-o cauză aflată în lucru sub supravegherea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lipova, privind cinci persoane care au tăiat ilegal arbori, din pădurile din zona Lipova, după care sustrăgeau materialul lemnos, iar ulterior îl transportau şi comercializau, întocmind acte false de transport. La percheziţiile domiciliare efectuate, poliţiştii au depistat mai multe drujbe folosite la tăierile de material lemnos, tractoare, remorci şi o autoutilitară, folosite la transportul acestuia. De asemenea, la locuinţele suspecţilor au fost depistate mai multe sume de bani (în lei şi valută) pe care aceştia nu le puteau justifica”, spune Camelia Tuduce, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Arad.

Cei cinci suspecţi au fost conduşi la sediul poliţiei Liova, pentru audieri, urmând să fie dispusă măsura reţinerii lor pentru 24 de ore. Cercetările în acest caz au fost efectuate şi cu sprijinul de specialitate al SIPI Arad.

Vă mai recomandăm: Percheziţii ale poliţiştilor din Alba la hoţi de stupi de albine. Prejuduciul se ridică la 400.000 de lei

Percheziţii la sediul Consiliului Judeţean Timiş

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic se află în stare stabilă, anunță medicii de la „Matei Balş”. Mesajul transmis de actor

Libertatea acum 2 ore
Actorul Florin Piersic, 88 de ani, se află „într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul „Matei Balş” din Bucureşti, iar la acest moment, starea sa este stabilă, anunță miercuri reprezentanții de la Inst

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum 2 ore
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum 2 ore
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 2 ore
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Ce soluţii găsesc companiile la lipsa de personal

Mediafax acum 2 ore
Astfel au procedat businessuri mari din domeniul producţiei de medicamente, cum sunt Terapia Cluj, Zentiva Bucureşti şi Antibiotice Iaşi, din automotive, cum sunt germanii de la Bosch, sau din HoReCa – restaurantele de fast-food Spartan, conform ZF.

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum 2 ore
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

Ministrul Justiției se opune dezincriminării posesiei de canabis pentru consum propriu: „Nu voi fi niciodată de acord”

HotNews acum 4 ore
Alina Gorghiu, ministrul Justiției, a afirmat, la Europa FM, că nu susține proiectul de lege care prevede dezincriminarea posesiei de canabis în limita a maxim trei grame. Gorghiu susține că legalizarea posesiei ar putea încuraja consumatorii de dro

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum 2 ore
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

S-a stabilit prima finalistă a Conference League: Fiorentina

News.ro acum 3 ore
Formaţia Fiorentina s-a calificat, miercuri seară, în finala Conference League, trecând în semifinale de FC Bruges, scor general 4-3. În tur, la Florenţa, gazdele s-au impus cu scorul de 3-2. Returul de la Brges s-a încheiat la egalitate miercuri, s

Vremea

București
acum

14°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/22°
dum.

14°/22°
Iasi
acum

12°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/20°
Constanta
acum

10°
joi

10°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

9°/14°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

12°
joi

11°/17°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/21°