Fie că e un Da Vinci, la Luvru, fie că e portretul unei ţigănci cu sânii goi, cumpărat de pe Lipscani, funcţia unui tablou este de a umple peretele gol. În magazinele unde kitsch-ul se învecinează cu arta, cumpărătorul poate fi uşor păcălit. Spaţiul unui magazin de pe Lipscani, aflat destul de aproape de Calea Victoriei, este invadat de tablouri – agăţate pe pereţi, aşezate pe standuri sau atârnate de grinzile din tavan. Locul te întâmpină cu un şir de floarea, soarelui, crizanteme, garofiţe, liliac şi câteva compoziţii abstracte.
În următoarea încăpere, un perete e dominat de picturi de dimensiune medie, în ulei, cu rame aurii, ce reprezintă, fără excepţie, mesteceni sau alte tipuri de copaci, care se înalţă pe marginea unei bălţi sau la malul unui râu, pe fundalul unui cer la asfinţit, în nuanţe de portocaliu. Preţul e modic: 160 sau 250 de lei.
Alături, o sumedenie de rame din lemn, mai mici decât o carte poştală, înfăţişează peisaje cu bărci, munţi şi lacuri sau păduri ninse. Acestea costă doar 24 de lei.
Îţi place Grigorescu, cumperi!
Dintre toate, sare în ochi un portret de ţărancă. Pare cunoscut. Mai sus, mâna aceluiaşi pictor a dat naştere unei femei care zâmbeşte familiar. O privire mai atentă dezleagă misterul: în dreapta jos, tablourile sunt semnate „după N. Grigorescu”.
Parcă femeia lui Grigorescu era mai puţin decoltată, dar cine stă să se mai uite la astfel de detalii... „Dacă îi place omului Grigorescu, îl ia”, spune Nicu Dimciu, unul dintre asociaţii magazinului, care se ocupă de vânzare într-o vineri după-amiază.
Cele mai reuşite „reproduceri” s-au dat deja, mai ales că nu costă decât 250 de lei. La fel şi Luchian, Pallady, Baba sau alţi pictori români, prezenţi şi ei în mica expoziţie. „Fiecare tablou îşi are clientul lui. Nu contează de cine e făcut tabloul, impor