Lui Calinescu regimul comunist i-a dat cu o mina si i-a luat cu doua. Pe de o parte, i-a acordat tot felul de titluri (de la cel de deputat, la cel de academician sau de director al Institutului de cercetare care azi ii poarta numele), pe de alta i-a retras catedra de la Facultatea de Litere. Au aparut, de curind, sub egida Academiei Romane, volumele V-VI din publicistica lui G. Calinescu, corespunzind anilor 1940-1947 (coordonatorul editiei: Nicolae Mecu). Sint texte in care Calinescu se dedica patimas cauzei comuniste, conducind organe de presa afiliate miscarii de stinga si lovind aprig in opozitie. Cred ca s-au pripit cei care l-au taxat pe scriitor pe motivul ca si-ar fi incalcat convingerile si ar fi facut jocurile comunistilor. Temperamental, Calinescu era un "ingenuu", un idealist. Si, se stie, orice schimbare majora suscita idealurile. Si totusi, Calinescu adopta notiunile propagandei comuniste, punind temei pe diferentierea de clasa, pe exploatarea celor multi, pe ticalosia mosierimii etc. El preia, de fapt, un limbaj de lemn, pe care nu isi da silinta sa-l umple de viata. E limpede ca o minte ca a lui nu putea gindi in acesti termeni, de oricita inocenta am suspecta-o. La "Tribuna poporului" si, incepind cu 20 martie 1946, in fruntea ziarului "Natiunea" (organ al Partidului National Popular), Calinescu devine un foarte aprig combatant al partidelor istorice (Liberal si taranesc) si un promotor al inevitabilei fericiri colective pe care, fireste, o opune foametei prezentului si mai ales abuzurilor trecutului. Modelul absolut este Uniunea Sovietica. Pentru inceput, una perceputa din carti, deci din propaganda. Despre Stalin scrie pagini demne de condeiul unui fictionar rupt complet de realitate. Cum inca nu avusese de a face cu deciziile directe ale gruzinului, acesta ii aparea, probabil comparativ cu figurile incruntate ale lui Hitler si ale acolitilor sai,