Cotaţiile barilului de ţiţei pe piaţa americană au scăzut la 66 de dolari pe baril, înregistrând un regres de 10% faţă de maximul acestui an, de 73,38 de dolari, atins la 30 iunie.
Preţul petrolului urmează o curbă descendentă, după anunţurile potrivit cărora şomajul în Statele Unite ale Americii a crescut la niveluri care nu au mai fost atinse în ultimii 26 de ani, semnalând că cel mai mare consumator de energie al lumii rămâne în recesiune, scrie Bloomberg.
Preţurile pe piaţa petrolieră vor continua să scadă şi săptămâna viitoare, pe fondul speculaţiilor că stocurile de combustibil ale americanilor sunt în creştere, ca urmare a unei cereri încă foarte mici, potrivit rezultatelor unui sondaj realizat de Bloomberg între analiştii de profil.
OPEC: Este un preţ echilibrat
Organiaţia Tărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) este mulţumită de cotaţiile actuale, a declarat preşedintele acesteia, Jose Maria Botelho de Vasconcelos.
„Preţul curent este bun pentru noi, pentru consumatori şi pentru producători. Este un preţ echilibrat”, a adăugat Vasconcelos.
Cotaţiile actuale sunt mai mult decât duble faţă de cele valabile la începutul acestui an. În decembrie 2008, barilul înregistra un nivel de 32 de dolari, în scădere vertiginoasă de la recordul istoric de 147 de dolari, din iulie anul trecut.