Zece elevi mureşeni au fost luni, 3 iunie, preşedinţi de Consiliu Judeţean pentru o zi, graţie proiectului demarat de CJ Mureş şi Inspectoratul Şcolar Judeţean, concretizat într-un concurs de eseuri cu tema “Judeţul Mureş peste 20 de ani”. Cele mai bune zece eseuri au fost premiate, premiul constând în vizitarea sediului Consiliului Judeţean, primirea în audienţă la preşedintele Ciprian Dobre, precum şi vizite la şantierul Parcului Auto pentru Sporturi cu Motor de la Cerghid şi Aeroportul Internaţional “Transilvania”.
Cei zece “preşedinţi”, Bianca Alexandra Grama (clasa a VII-a A, Şcoala Gimnazală „Liviu Rebreanu”, Târgu Mureş), Andreea Pop (clasa VIII-a B, Şcoala Gimnazială „Europa” Târgu Mureş), Emil Coroş (clasa V-a A, Şcoala Gimnazială „Liviu Rebreanu”, Târgu Mureş), Diana Bucur (clasa VII-a A, Colegiul Naţional „A. Papiu Ilarian”), Andrei Voicu Tomuţ (clasa VII-a A, Colegiul „Papiu”), Adriana Elena Dovan ( clasa VIII-a, Şcoala Gimnazială Ogra), Carla Sand (clasa VII-a C. Şcoala Gimnazială Iernut), Andreea Merdariu (clasa VII-a A, Colegiul Naţional „Unirea”),Robert Păcurariu (clasa VII-a A, Colegiul Naţional „Unirea”), Raul Octavian Rus (clasa VIII-a B, Şcoala Gimnazială „Avram Iancu”, Târnăveni) au vizitat Sala Mare de şedinţe a Palatului Administrativ luând la cunoştinţă despre ce înseamnă Consiliul Judeţean, rolul şi menirea acestuia în dezvoltarea judeţului.
“Eseul pe care l-am scris a fost unul destul de optimist în care am abordat situaţia Combinatului Azomureş pentru Târgu-Mureş. M-am gândit că în următorii 20 de ani se va înlătura acestă problemă a poluării. Am încercat să fiu cât mai optimist în eseul meu, referindu-mă în mare parte la Târgu-Mureş dar am menţionat şi de celelalte oraşe precum Reghin, Sighişoara, Târnăveni, Sovata. În afară de problema poluării mai sunt şi alte probleme existente în judeţ. Recent, am văzut o emisiune la tel