Un nume tare ciudat are vinul asta, si daca nu esti prieten cu volumele de ampelografie, imaginatia incepe sa faca tot felul de conexiuni cu Dealurile Olteniei, cocosul de pe blidele olarilor din Horezu sau cel dintre viile Recasului; nu mai spun de cei doi sangerosi de pe eticheta fetestii negre de la Paganus.
Neamtul e frate cu cocosul (ala din varful turlei) spre deosebire de romanul (sau moghiorul din Harghita) care s-a certat cu codrul, lucru dovedit de mister Bauer, cu acest vin de 6 ani, cu note ierboase, chiar si lemnoase, rotund si echilibrat (la aciditate) in gura, amarui-dulceag ca un ardei copt in post gust; un vin care mai rezista ceva vreme intr-o pivnita buna.
La Dragasani au gasit terenuri bune atat sauvignonul petit (blanc) cat si cel gros (vert sau sauvignonasse), fiind deopotriva studiate, clonate si cultivate de oamenii inimosi din vremurile nu demult apuse. Diferenta dintre cele doua varietati o poate face mai usor podgoreanul si specialistul din viticultura; ochiometric doar culoarea si dimensiunea boabelor le diferentiaza in momentul recoltarii, "blancul" e mai galbui, cu bobul mai mic si se coace mai devreme decat varul "vert", care desi mai verzui, intarzie la recoltat cu o saptamana.
Supramaturarea mai estompeaza din micile "contraste" vizibile, campion la acumulari de zahar e SB ce trece usor de 240-250 gr/l, in timp ce SV se opreste la 220, desi la aciditate podiumul se schimba : primul poate trece de 5 g/l, in timp ce ultimul se revanseaza (uneori cu bataie de cap pt cel care il vinifica) cu o aciditate de peste 6 - 6,5 g/l.
Dar astea is aspecte tehnice generale, ce variaza de la un clon la altul, menite sa plictiseasca consumatorul de rand, consumator care ar fi mai interesant de un k1 viticol intre sauvignonasse de la Stirbey, tocai friulano din Venezia, gros manseng din Gascogne (frantujii n
