Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Marea Britanie vrea să scape de participaţiile din cadrul băncilor

Publicat in Ziarul Financiar, luni 27 septembrie 2010 ·

Marea Britanie a angajat mai multe fonduri pentru salvarea băncilor în perioada de criză decât pentru orice alt proiect din istoria ţării cu excepţia războaielor mondiale, scrie Bloomberg. Iar costurile continuă să crească în condiţiile în care guvernul încearcă să găsească modalităţi de a-şi primi banii înapoi.

În timp ce băncile americane, franceze şi elveţiene au returnat fondurile primite, Marea Britanie nu a primit nimic înapoi din cele 66 de miliarde de lire sterline (77 mld. euro) alocate pentru salvarea Royal Bank of Scotland Group Plc şi Lloyds Banking Group Plc. Plăţile anuale în contul dobânzii pentru datoria înregistrată în urma achiziţionării unor participaţii majoritare în cadrul băncilor se ridică la circa 3,2 miliarde de lire sterline, conform estimărilor JPMorgan Chase.

Suma este similară celei plătite de contribuabilii britanici pe operaţiunile militare din Afganistan de anul trecut şi depăşeşte suma aşteptată a fi obţinută dintr-o taxă propusă asupra băncilor. Deşi guvernul ar vrea să vândă participaţiile, acesta nu poate pentru că acţiunile fluctuează sub nivelul preţului plătit de stat pentru ele. În plus, o comisie guvernamentală nu va decide pentru încă un an dacă va separa operaţiunile de retail de cele de investment banking în cadrul celor mai mari creditori ai Marii Britanii.

Analiştii şi investitorii au păreri împărţite cu privire la cât timp îi va lua guvernului să vândă participaţiile, estimările variind între 3 şi 8 ani. Guvernul nu va începe vânzarea cel puţin până când comisia nu-şi va anunţa concluziile pentru că acestea ar putea afecta valoarea băncilor.

Fondurile obţinute din vânzări ar fi extrem de utile primului-ministru David Cameron. Coaliţia sa este presată să rezolve problema unui deficit care a atins un nivel record de 11% din PIB în anul încheiat în martie.

"Alegerea momentului în care vor încep

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Circulaţie în condiţii de ploaie şi de ceaţă pe mai multe drumuri din ţară

Mediafax acum o ora
Pe autostrada A 1 Bucureşti-Piteşti, traficul se desfăşoară pe un carosabil umed, în condiţii de ploaie pe tronsonul kilometric 70-120 şi aglomeraţie la intrarea în capitală, pe A 2 Bucureşti-Constanţa se circulă în condiţii de ceaţă densă între kil

Ministrul Securităţii Publice, ales preşedinte al Vietnamului

Mediafax acum o ora
În conformitate cu procedurile normale în acest stat cu partid unic strict controlat, legislatorii au votat în unanimitate o rezoluţie care a aprobat alegerea lui Lam, singurul candidat pentru această funcţie. Aceasta a urmat nominalizării sale de c

INS: Exporturile României de produse din tutun au crescut în 2023 la peste 1.6 mld. de euro. 1,2 mld. euro - contribuția pozitivă a sectorului de tutun la balanța comercială a României anul trecut

Ziare.com acum 31 minute
În 2023, România a exportat produse din tutun in valoare de peste 1,68 miliarde de euro, potrivit celor mai recente date publicate de INS, în creștere cu peste 200 de milioane de euro față de anul anterior. Volumul exporturilor produselor din tutun

Premierul israelian neagă că înfometează civilii din Gaza ca metodă de război - "Un pachet de minciuni”

News.ro acum 2 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a negat acuzaţiile potrivit cărora ar înfometa palestinienii din Gaza ca metodă de război, într-un interviu acordat CNN, afirmând că cererea de mandat de arestare aflată în prezent în curs de examinare la Curte

Ministrul Apărării, despre bruiajul ruşilor: Ne preocupă, nu ne dorim aşa ceva, monitorizăm, dar este felul în Rusia se comportă în regiune de multă vreme

News.ro acum 8 ore
Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a afirmat, în legătură cu bruiajul efectuat de ruşi, că România este preocupată de această chestiune şi o monitorizează. ”Este felul în care Rusia se comportă în regiune nu de acum, ci de mai multă vreme”, a adăugat

Administraţia Biden va elibera 1 milion de barili de benzină din rezervele strategice ale SUA, pentru a reduce preţurile la pompă înainte de 4 iulie

News.ro acum 2 ore
Administraţia Biden va elibera 1 milion de barili de benzină din rezervele deţinute în nord-estul Statelor Unite, pentru a reduce preţurile la pompă înainte de vacanţa din 4 iulie şi sezonul călătoriilor de vară, transmite CNBC. ”Prin eliberarea ace

Reacția lui Ciolacu, după conflictul din Parlament dintre Florin Roman şi Dan Vîlceanu

HotNews acum 10 ore
Premierul Marcel Ciolacu a spus despre conflictul care a avut loc, marţi, în Parlament, între parlamentarii Florin Roman şi Dan Vîlceanu, că „e de cascadorii râsului”. Marcel CiolacuFoto: AGERPRES ”Îmi pare bine că pe timpul meu nu s-au întâmplat as

UPDATE - Planul Roşu de Intervenţie, activat în Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane/ Un tânăr de 16 ani a murit, alţi şapte fiind transportaţi la spital - FOTO

News.ro acum 8 ore
Planul Roşu de Intervenţie a fost activat, marţi seară, de autorităţile din judeţul Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane. Un tânăr de 16 ani, care conducea un autoturism pe un drum forestier, a murit,

Preşedintele Klaus Iohannis merge în vizită în Parcul Naţional "Piatra Craiului". Va avea o întâlnire cu directorii de parcuri naţionale şi naturale din țară

Ziare.com acum 39 minute
Preşedintele Klaus Iohannis va vizita, miercuri, Parcul Naţional "Piatra Craiului", cu prilejul Zilei Internaţionale a Biodiversităţii şi în marja Zilei Europene a Parcurilor Naţionale, care va fi marcată pe 24 mai. Potrivit Administraţiei Prezidenţ

Ciolacu anunță creșteri salariale de 10% pentru românii cu venituri mici

Wall-Street.ro acum 9 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a fost pus în transparenţă un act normativ care prevede majorări salariale de 10%, în două tranşe, pentru categoriile cu venituri foarte mici, dar şi decontări de ochelari, în limita a 500 de lei. "A fost pusă

Vremea

București
acum

15°
mie.

13°/25°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

17°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/27°
sâm.

14°/24°
Constanta
acum

15°
mie.

15°/18°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

16°/18°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

12°/19°
joi

11°/22°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

17°
mie.

16°/24°
joi

15°/24°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/26°