Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Atac în Ajunul Crăciunului. Aviaţia militară israeliană a bombardat poziţii ale Hamas din Fâşia Gaza

Publicat in Gandul, marți 24 decembrie 2013 ·

Potrivit martorilor, au fost atacate poziţii ale mişcării islamiste Hamas, în Fâşia Gaza, în apropierea frontierei cu Israelul.

Premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, a avertizat cu "o reacţie puternică" după incidentul armat în care a fost ucis un civil israelian. "Politica noastră a fost să dejucăm comploturile şi să avem o reacţie puternică în cazul unor atacuri. Vom proceda în mod similar şi acum", a atras atenţia Netanyahu.

Un civil israelian a fost împuşcat, marţi dimineaţă, în timp ce participa la construirea gardului de securitate dintre Israel şi teritoriul palestinian Fâşia Gaza. Aflată în stare gravă, victima fusese preluată de un elicopter şi transportată la un spital din oraşul Beersheba. Însă, după câteva ore, muncitorul a decedat din cauza rănilor suferite. După incident, trupele israeliene au lansat operaţiuni de căutare a autorilor atacului.

O rachetă lansată din Fâşia Gaza a căzut, luni dimineaţă, în sudul Israelului, însă incidentul nu s-a soldat cu victime sau daune materiale. Duminică, membri ai aripii militare a mişcării Hamas au efectuat exerciţii cu rachete pe litoralul Mării Mediterane.

Mişcarea islamistă Hamas, care deţine controlul asupra Fâşiei Gaza, are un armistiţiu cu Israelul valabil din noiembrie 2012.

Potrivit martorilor, au fost atacate poziţii ale mişcării islamiste Hamas, în Fâşia Gaza, în apropierea frontierei cu Israelul.

Premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, a avertizat cu "o reacţie puternică" după incidentul armat în care a fost ucis un civil israelian. "Politica noastră a fost să dejucăm comploturile şi să avem o reacţie puternică în cazul unor atacuri. Vom proceda în mod similar şi acum", a atras atenţia Netanyahu.

Un civil israelian a fost împuşcat, marţi dimineaţă, în timp ce participa la construirea gardului de securitate dintre Israel şi teritoriul palestinian Fâşia

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump şi-a intensificat acuzaţiile de instrumentare a justiţiei de către administraţia succesorului său democrat Joe Biden, comparând-o cu Gestapoul

NapocaNews acum 26 minute
Fostul preşedinte republican Donald Trump şi-a intensificat acuzaţiile de instrumentare a justiţiei de către administraţia succesorului său democrat Joe Biden, comparând-o cu Gestapoul, poliţia politică a Germaniei naziste, au raportat duminică medi

Nord-coreenii, obligați să-i jure credință lui Kim Jong Un de ziua dictatorului

HotNews acum 57 minute
Pentru prima dată de când dictatorul Kim Jong Un a preluat puterea în 2011, nord-coreenilor li s-a cerut să depună jurăminte de credinţă de ziua sa de naştere, potrivit unui institut de cercetare sud-coreean, relatează Reuters. Kim Jong Un și fiica

O schimbare strategică esenţială. Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informaţii

HotNews acum 2 ore
Agenţiile europene de informaţii şi-au avertizat guvernele că Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj pe întreg continentul, scrie Financial Times. Vladimir PutinFoto: Sergei Savostyanov / AP / Profimedia Rusia a început deja să pregătească mai ac

„Atac sinistru”. Un tânăr de 20 de ani, găsit crucificat pe un gard, cu cuie bătute în mâini, într-o parcare din Irlanda de Nord

HotNews acum 2 ore
Un bărbat a fost transportat la spital în urma unei agresiuni grave într-o parcare din localitatea nord-irlandeză Bushmills, în primele ore ale dimineţii de duminică. Tânărul în vârstă de 20 de ani a fost găsit ţintuit de un gard, cu un cui în fieca

Trei soldaţi israelieni ucişi de Hamas într-un atac cu rachete lansat asupra punctului de trecere Kerem Shalom spre Gaza

HotNews acum 2 ore
Trei soldaţi israelieni au fost ucişi şi 12 răniţi duminică de rachete lansate de aripa armată a Hamas în jurul Kerem Shalom, principalul punct de trecere a frontierei pentru ajutorul umanitar din Israel spre Fâşia Gaza, a declarat pentru AFP armata

România încheie Campionatele Europene de gimnastică artistică de la Rimini cu locul 4 la senioare

Mediafax acum o ora
Potrivit Agenţiei Naţionale pentru Sport, Echipa de senioare formată din Sabrina Maneca Voinea (dublu medaliată cu argint în finalele la sol şi bârnă), Ana Maria Bărbosu (locul 4 la sărituri), Amalia Ghigoarţă şi Lilia Cosman (locul 4 la bârnă) a ev

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti

Radio Mures acum 15 minute
Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti, la începutul unei săptămâni numită Luminată. Sărbătoarea Învierii Domnului, cea mai mare în creștinism, este singura căreia i se dedică trei zile de sărbătoare. În a doua zi de Paști,

Cutremur în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău

Mediafax acum 2 ore
Seismul s-a produs la ora 2.11, la adâncimea de 114.5 kilometri. Cutremurul a avut loc în apropierea următoarelor oraşe: 56 km de Sfântu-Gheorghe, 60 km de Buzău, 61 km de Focşani, 62 km de Braşov şi 78 km de Ploieşti. ULTIMELE ȘTIRI Adrian Sârbu: D

FOTO Record mondial pentru brutarii francezi: și-au luat bagheta înapoi de la italieni

HotNews acum o ora
După un proces îndelungat de prepare a aluatului și aproape 11 ore de coacere, brutarii francezi au preparat duminică cea mai lungă baghetă din lume, de pete 140 de metri, recuperând astfel recordul pentru una dintre cele mai cunoscute embleme ale n

„Europa nu poate accepta astfel de practici”. Von der Leyen și Macron îl confruntă pe Xi Jiping

HotNews acum 49 minute
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat luni că va cere o concurenţă „echitabilă" cu China în cursul întâlnirii cu preşedintele Xi Jiping la Paris, notează AFP. Ursula von der LeyenFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Trebuie să

Vremea

București
acum

19°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/21°
joi

12°/19°
Iasi
acum

16°
lun.

10°/24°
mar.

13°/26°
mie.

11°/19°
joi

13°/18°
Constanta
acum

18°
lun.

10°/18°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

14°
lun.

11°/20°
mar.

12°/22°
mie.

11°/17°
joi

12°/17°
Timisoara
acum

17°
lun.

13°/25°
mar.

14°/24°
mie.

14°/19°
joi

11°/19°