Primele dube cu poliţişti de frontieră şi vameşi acuzaţi în ancheta de la Siret, privind contrabanda cu ţigări şi luare de mită, au ajuns la Bucureşti, la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, potrivit Mediafax.
Primele două dube, ale DGA, au ajuns la sediul DNA în jurul orei 16.00. Acuzaţii au fost coborâţi din dube şi introduşi în sediul instituţiei, unde vor fi audiaţi.
Următoarele dube vor ajunge în cursul după-amiezii de joi, toţi suspecţii urmând să fie aduşi în faţa procurorilor pentru a da declaraţii în legătură cu acuzaţiile de contrabandă cu ţigări şi luare de mită.
La Bucureşti vor fi aduşi atât poliţişti de frontieră şi vameşi, cât şi alte persoane acuzate de contrabandă.
Printre acuzaţi este comisarul-şef Aurel Anea, de la IJPF Suceava, au declarat surse judiciare. Aurel Anea a fost şi el ridicat în urma percheziţiilor desfăşurate, joi dimineaţă, la Punctul de Trecere a Frontierei Siret, dar şi la domiciile celor vizaţi.
Primele dube cu poliţişti de frontieră şi vameşi acuzaţi în ancheta de la Siret, privind contrabanda cu ţigări şi luare de mită, au ajuns la Bucureşti, la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, potrivit Mediafax.
Primele două dube, ale DGA, au ajuns la sediul DNA în jurul orei 16.00. Acuzaţii au fost coborâţi din dube şi introduşi în sediul instituţiei, unde vor fi audiaţi.
Următoarele dube vor ajunge în cursul după-amiezii de joi, toţi suspecţii urmând să fie aduşi în faţa procurorilor pentru a da declaraţii în legătură cu acuzaţiile de contrabandă cu ţigări şi luare de mită.
La Bucureşti vor fi aduşi atât poliţişti de frontieră şi vameşi, cât şi alte persoane acuzate de contrabandă.
Printre acuzaţi este comisarul-şef Aurel Anea, de la IJPF Suceava, au declarat surse judiciare. Aurel Anea a fost şi el ridicat în urma percheziţiilor desfăşurate, joi dimineaţă, la Punctul de Trecere a