Diferenţiat în funcţie de liceul urmat şi totodată pregătit pentru lansarea candidaţilor spre anumite universităţi , bacalaureatul susţinut de elevii francezi este considerat a fi unul dintre cele mai eficiente modele de testare din Europa.
În timp ce, în România, examenul maturităţii constă pentru toţi elevii în trei probe dedicate competenţelor în comunicare lingvistică şi abilităţilor IT, la care se adaugă alte trei-patru examene scrise (dintre care două diferenţiate în funcţie de profil), în Franţa, elevii sunt triaţi în zeci de serii corespunzătoare liniilor de studiu urmate.
Practic, bac-ul francez se diferenţiază din start în trei tipuri:
- bacalaureatul general, cu seriile economic, literar şi ştiinţific, prin intermediul căruia elevii sunt dirijaţi către universităţi, şcoli superioare (Grandes Ecoles) şi şcoli postliceale. Este urmat de 53% dintre liceeni;
- bacalaureatul tehnologic, al cărui scop îl reprezintă intrarea imediată a absolvenţilor în câmpul muncii. Cei care susţin acest tip de evaluare şi vor să-şi continue studiile urmează de regulă cursuri de tehnicieni superiori, în directă legătură cu pregătirea lor de bază. Bac-ul tehnologic are nu mai puţin de şapte serii, în funcţie de parcursul şcolarizării: de la bacalaureatul tehnologic industrial la bacalaureatul hotelier. 25% dintre absolvenţii de liceu sunt testaţi în acest fel;
- bacalaureatul profesional, cu 80 de specializări şi modalităţi flexibile de evaluare în funcţie de traseul educaţional parcurs. 22% dintre elevii francezi îşi încheie studiile liceale prin acest tip de bacalaureat.
Citeşte şiBacalaureat 2011: Vezi BAREMUL de la ultima probă. Cum trebuiau rezolvate SUBIECTELE
Subiectele tratate în cadrul celor şapte-opt probe sunt la rândullor diferenţiate în funcţie de seria urmată. Particularitatea constă însă în faptul că cerinţele au caracter tra