Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu, judecătorilor CCR: Veţi avea de luat decizii importante pentru ieşirea din criză

Publicat in Romania Libera, miercuri 9 iunie 2010 · ·

Preşedintele Traian Băsescu le-a spus, miercuri, judecătorilor Curţii Constituţionale prezenţi la ceremonia de învestitură în funcţie a lui Petre Lăzăroiu, că le urează succes în activitate în contextul în care, în perioada următoare, vor avea de luat "decizii importante" legate de ieşirea României din criza economică, potrivit Mediafax.

Petre Lăzăroiu şi-a depus jurământul, la Palatul Cotroceni, pentru mandatul de nouă ani de judecător la Curtea Constituţională. La eveniment au participat preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Roberta Anastase şi Mircea Geoană, dar şi cinci dintre judecătorii CCR, printre care şi preşedintele interimar, Ion Predescu.

"Doresc mult succes tuturor judecătorilor Curţii Constituţionale, mai ales că, în mod cert, în perioada următoare, veţi avea de luat decizii extrem de importante pentru ieşirea din criză a României. Oricum, profit de această ocazie pentru a vă mulţumi pentru activitatea dumneavoastră în primul meu mandat şi în începutul celui de-al doilea mandat", le-a spus Băsescu judecătorilor CC prezenţi la Cotroceni. El i-a urat succes şi lui Petre Lăzăroiu în mandatul de nouă ani pe care acesta îl are de îndeplinit.

Preşedintele a menţionat că în această perioadă nu a putut să nu se grăbească în ceea ce priveşte desemnarea din partea Preşedinţiei a unui judector la CC. "Aş fi vrut să avem trei judecători pentru Curtea Constituţională, pentru depunerea jurământului. Cred că dificultăţile care există în Parlament pentru desemnarea celorlalţi doi judecători nu-mi permit să mai întârzii nominalizarea din partea preşedintelui. Ca atare, domnule profesor, vă doresc mult succes în mandatul, de data aceasta de nouă ani, pe care-l veţi avea", a declarat Traian Băsescu.

După încheierea festivităţii, Traian Băsescu şi Mircea Geoană au purtat un dialog cu judecătorii CC prezenţi.

Guvernul şi-a asumat răs

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum o ora
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

UPDATE - Incendiu major, cu degajări mari de fum, într-un cartier de la marginea Ploieştiului. Populaţia, avertizată prin mesaj RO-ALERT / Ard deşeuri petroliere dintr-un rezervor subteran - FOTO, VIDEO

News.ro acum 2 ore
Un incendiu cu degajări importante de fum a izbucnit, vineri, într-un cartier de la periferia oraşului Ploieşti, focul cuprinzând o hală în care se află reziduuri petroliere. Populaţia a fost avertizată prin mesaj RO-ALERT să evite zona şi să lase l

Poate te întrebi cine e PPC

HotNews acum 22 minute
Poate ai observat că identitatea vizuală a furnizorului tău de energie s-a schimbat. Cei doi furnizori parte din grupul PPC, PPC Energie și PPC Energie Muntenia au acum un nou logo, care apare acum peste tot, de la facturi la site și aplicație, prec

PSD: Nicuşor Dan îi minte de două ori pe bucureşteni în chestiunea datoriilor Primăriei Municipiului Bucureşti

News.ro acum 36 minute
Social-democraţii îi cer primarului general al Capitalei Nicuşor Dan să înceteze să-i mai mintă pe bucureşteni cu privire la datoriile Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB). „Există numeroase declaraţii în care primarul general îşi justifica lipsa

SUA vinde României rachete AIM-9X Sidewinder Block II, care vor dota avioanele F-16 Fighting Falcon. Cât costă noile arme

Ziare.com acum 4 ore
SUA aprobă vânzarea de rachete AIM-9X Sidewinder Block II către România. Achiziţia, anunțată vineri, 10 mai, va asigura înzestrarea aeronavelor multirol F-16 Fighting Falcon ale Forţelor Aeriene Române, iar suma totală a contractului este de ordinul

Marea Britanie iese din recesiune cu cea mai mare creștere din ultimii doi ani

Ziare.com acum 19 minute
Regatul Unit a ieșit oficial din recesiune după ce cifrele au arătat că economia a crescut cu 0,6% în primele trei luni ale anului. Oficiul Național de Statistică (ONS) a anunțat că perioada din ianuarie până la sfârșitul lunii martie a marcat o rev

Josep Borrell anunță că mai multe state UE vor recunoaște statul Palestina pe 21 mai

HotNews acum 28 minute
Spania, Irlanda și alte state din Uniunea Europeană plănuiesc să recunoască statul Palestina pe 21 mai, a declarat înaltul reprezentant al UE pentru afaceri externe Josep Borrell înainte de votul pe care ONU îl va da vineri privind solicitarea Pales

Dumitru Buzatu rămâne în arest la domiciliu. Fostul șef al CJ Vaslui e judecat pentru luare de mită

HotNews acum 32 minute
Dumitru Buzatu s-a prezentat la Tribunalul Vaslui, iar judecătorii au decis să-i prelungească cu încă 30 de zile mandatul de arestare la domiciliu care urma să expire pe 15 mai. Fostul președinte al Consiliului Județean Vaslui este trimis în judecat

Primăria Constanța 10 mai, Ziua Independenței Naționale a României (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum o ora
Pe 10 Mai 1877, Senatul proclama Independenţa statului român, când conducătorul țării de la acea vreme, principele Carol I, a semnat proclamaţia „Independenţa absolută a României”, conferindu-i astfel putere de lege. Pe 10 Mai 1877, Senatul procla

De astăzi, 10 mai 2024, începe campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale

Ziua Constanta acum 5 ore
Campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale începe vineri şi se va încheia pe data de 8 iunie, la ora 7,00. Autoritatea Electorală Permanentă a anunţat că peste 18,96 milioane de cetăţeni cu drept de vot erau înscrişi î

Vremea

București
acum

20°
vin.

10°/20°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/16°
lun.

11°/20°
Iasi
acum

19°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/19°
dum.

9°/18°
lun.

7°/17°
Constanta
acum

18°
vin.

12°/18°
sâm.

12°/18°
dum.

12°/16°
lun.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

9°/16°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

18°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
lun.

9°/22°