Mircea Cărtărescu: „Se ştie de mult că excelenţa literară nu este singurul motor în stare să propulseze un autor către Nobel“.
Încep acest articol când mai este doar o oră şi jumătate până la decernarea, la Stockholm, a Premiului Nobel pentru Literatură.
Sper că, în clipa în care citiţi rândurile acestea, vă bucuraţi deja că el a fost primit de cineva venit din România. Ar fi un fel de reparaţie a soartei pentru pierderea recentă a lui George Emil Palade, singurul român care-a primit vreodată acest premiu. Şi, într-adevăr, între toţi scriitorii proveniţi din România, Herta Müller are şi anul acesta şanse reale, cel puţin e citată printre favoriţi de mai toate marile cotidiene suedeze. În afara ei, singurul autor român care mai are şanse reale este Norman Manea.
Bineînţeles că evaluarea şanselor se face în cazul acestui premiu suprem într-un mod foarte pragmatic. Se ştie de mult că excelenţa literară nu este singurul motor în stare să propulseze un autor către Nobel. Destui dintre cei mai mari scriitori ai lumii sunt absenţi de pe lista câştigătorilor, e de-ajuns să cităm marii clasici ai modernităţii: Joyce, Proust, Musil, Kafka, Virginia Woolf, Borges... În schimb, un cititor de azi, chiar destul de versat în ale literaturii, n-ar mai recunoaşte vreo treime din numele laureaţilor de o sută de ani încoace. Cel mai propriu cuvânt care defineşte, de fapt, situaţia Nobelului pentru literatură este „loterie“.
O loterie cu scriitori de notorietate, adică, estimez eu, cu vreo mie de autori din toată lumea care „candidează“ în fiecare an. Dintre aceştia, poate o sută au ceea ce am numit „şanse reale“. Numesc aşa un pachet de criterii obiective şi subiective în stare să restrângă numărul la - se pare - ultimii şase. Militantismul de un fel sau altul, mai ales cel politic, şi mai ales de stânga, anticapitalist, antiamerican e
