În luna iunie 2012 producţia industrială a scăzut cu 44,2% faţă de aceeaşi lună din anul 2011, arată o analiză a Direcţiei Regionale de Statistică Cluj. Firmele care au ocupat locul Nokia la Jucu, Bosch şi De Longhi, nu au început încă producţia.
Comparativ cu primul semestru din 2011, în perioada 1.01 – 30.06 2012 indicele producţiei industriale a fost de 51,2%. Indicele valoric al cifrei de afaceri din industrie, în luna iunie 2012 a fost cu 38,6% mai scăzut faţă de luna iunie 2011. Pe cumulat şase luni din anul 2012, indicele valoric al cifrei de afaceri este de 57,3% faţă de aceeasi perioadă din 2011 . Scăderea a fost cauzată de plecarea companiei Nokia de la Jucu şi de reducerea activităţii la Mechel Câmpia Turzii. O redresare a producţiei industriale este aşteptată după pornirea „motoarelor“ la fabricile Bosch şi De Longhi, de la Jucu. Bosch s-a angajat ca din 2013 să facă primele angajări, iar De Longhi va porni producţia din toamna acestui ani.
Exportul a scăzut cu 62%
Activitatea de comerţ exterior din judeţul Cluj, în perioada 1.01 – 30.04 2012, se concretizează în realizarea unui volum de export în valoare de 293,4 mil. euro şi a unor importuri care însumează 503,2 mil. euro. Comparativ cu aceeasi perioada din anul 2011, exportul a scăzut cu 62,7%, iar importul a scăzut cu 32,6 %.
Numărul şomerilor înregistraţi la sfârşitul lunii iunie 2012, a fost de 12604 persoane, iar rata şomajului, calculată faţă de populaţia activă, reprezintă 3,7%, cu 0,4% mai mare faţă de rata şomajului înregistrată în luna iunie din anul 2011.