Liviu Ciobotariu a urmărit-o la lucru pe Vorskla, adversarul din play-off-ul Europa League, şi le atrage atenţia elevilor săi că vor întîlni o echipă redutabilă
Duminică, Liviu Ciobotariu a fost în tribune şi şi-a luat notiţe despre viitorul adversar al "cîinilor" din play-off-ul Europa League, Vorskla Poltava. Ocupanta locului 5 în Ucraina a pierdut pe teren propriu cu Arsenal Kiev (0-2), echipa lui Ionuţ Mazilu şi a lui George Florescu, ultimul marcînd un gol superb.
Antrenorul de 40 de ani îşi mobilizează elevii pentru "dubla" cu Vorskla din 18 şi 25 august: "Am văzut o echipă bună, agresivă, cu fotbalişti foarte puternici, în primul rînd. Au trei-patru jucători buni, iar cu Kievul nu au prins o zi extraordinară şi au încasat două goluri pe contraatac". Ciobotariu le transmite fotbaliştilor săi să nu-i subestimeze pe ucraineni pentru a nu avea emoţii, cum s-a întîmplat cu Varazdin: "Jocul nu a fost elocvent, n-ar trebui să mă iau după acest meci pentru că această formaţie evoluează într-un campionat puternic şi nu putem spune nicidecum că Vorskla este o echipă modestă. Trebuie să fim serioşi, concentraţi şi să dăm tot ce avem mai bun pentru a obţine calificarea în grupele competiţiei!".
"Am vorbit şi cu Mircea Lucescu, mi-a dat cîteva sfaturi şi mi-a spus multe despre jocul viitorului nostru adversar. Am discutat şi cu Florescu şi Mazilu, m-au ajutat şi ei"
Liviu Ciobotariu, antrenor Dinamo
Lotul lui Dinamo pentru "dubla" cu Vorskla:
Portari: Bălgrădean, Curcă, Naumovski, Manyur
Fundaşi: Diabate, Pulhac, Scarlatache, Dr. Grigore, L. Rus, Moţi, Muşat, Prodescu, Stanca
Mijlocaşi: D. Kone, D. Stoica, C. Munteanu, B. Pătraşcu, M. Alexe, G. Păun, Bakaj, Torje, Cazacu, R. Stănescu, V. Ştefan
Atacanţi: Dănciulescu, M. Niculae, Ţucudean, L. Ganea
Liviu Ciobotariu a urmărit-o la lucru