In State, canalul FOX difuzeaza, chiar zilele acestea, ultimele doua episoade din Ally McBeal. La noi, PRO TV continua difuzarea episoadelor din sezonul 4, penultimul al serialului.

Marturisesc ca vestea „inchiderii“ serialului m-a intristat si m-a bucurat deopotriva. M-a intristat pentru ca, desi nu l-am vazut de la primele lui episoade, Ally… mi-a placut, mai apoi, enorm, datorita amalgamului destul de curios si de haios pe care l-am gasit in el. Mi-au placut idiosincrasiile personajelor si, prin ele, lovitura serioasa data mitului avocatului american, scortos, impecabil, in trup, dar mai ales in suflet, atit de des portretizat in filmele realizate peste Ocean. Mi-au placut pokip, pokip-urile, ticurile faciale si atirnatul cu capul in jos al lui John, vizualizarile celor mai strasnice porniri ale lui Ally, negresita lipsa de tact a lui Ling, inventiile intru totul nastrusnice ale lui Elaine, toata aceasta defilare de bizarerii pe care si-o permit cei care lucreaza sau se perinda pe la firma lui Fish &Cage. Mi-au placut pledoariile finale ale acestor avocati, pline de fantezie, daca nu de-a dreptul fantastice, mereu facind naveta intre argumente si contraargumente, spulberind tot ce construisera pentru a aduce in discutie un aspect nou, apasind pe cele mai neasteptate pedale ale persuasiunii, incarcate ba de rationalitate, bun simt, locuri comune, conformitate, ba de ingeniozitati, uneori chiar abracadabrante, ireverenta, umor.

Mi-a placut ca acest serial a incercat si a reusit sa ramina unul de comedie, fara a fi unul superficial. Mi-a placut pentru ca a scos efecte comice din situatiile hilare, absurde, nebunesti care se ivesc in relatiile dintre oameni, din trairile instinctuale, de moment, de neexplicat in lumina lucida a ratiunii. Si pentru ca, in acelasi timp, a pastrat mereu o unda de magie, de romantism, de idealism, nepoetizate, nefalsif