Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Utilizatorii de Nokia vor da la pedale să-şi încarce telefonul

Publicat in Capital, joi 3 iunie 2010 ·

Nokia, cel mai mare producător de telefoane mobile din lume, a lansat astăzi primul său încărcător alimentat de un dinam de bicicletă şi patru noi terminale ieftine destinate pieţelor emergente. Încărcătorul montabil pe bicicletă prezentat de Nokia poate fi folosit la orice terminal al companiei finlandeze. „Bicicleta este cel mai răspândit mijloc de transport în foarte multe ţări, astfel încât acest încărcător este un câştig pentru cei care obişnuiesc să mearg�

Nokia, cel mai mare producător de telefoane mobile din lume, a lansat astăzi primul său încărcător alimentat de un dinam de bicicletă şi patru noi terminale ieftine destinate pieţelor emergente.

Încărcătorul montabil pe bicicletă prezentat de Nokia poate fi folosit la orice terminal al companiei finlandeze. „Bicicleta este cel mai răspândit mijloc de transport în foarte multe ţări, astfel încât acest încărcător este un câştig pentru cei care obişnuiesc să meargă pe bicicletă“, a declarat Alex Lambeek, vicepreşedinte Nokia.

Încărcătorul va fi pus în pus în vânzare în majoritatea ţărilor spre sfârşitul acestui an la un preţ de aproximativ 15 euro şi se adresează în special clienţilor cu acces limitat la electricitate. Încarcatorul a fost introdus deja în Kenya la un preţ de 22 de dolari.

Pentru încărcarea unui telefon un ciclist trebuie să meargă cu o viteză de minimum 6km/h. O plimbare de 10 minute la o viteză constantă de 10 km/h va genera suficentă energie pentru o convorbire de 28 de minute sau 37 de ore de stand by. Cu cât un ciclist pedalează mai tare, cu atât bateria se încarcă mai repede.

Patru noi telefoane ieftine

Nokia a mai lansat astăzi şi patru noi terminale care se adresează clienţilor din ţările sărace. Aparatele au preţuri cuprinse între 30 şi 45 de euro. Două dintre aparate, printre care şi cel mai ieftin, permit utilizarea a două cartele SIM diferite, ceea

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 5 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

UPDATE-Zelenski îşi destituie şeful securităţii, considerat responsabil de tentativa eşuată a asasinării sale

News.ro acum 42 minute
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful securităţii sale personale, Serghii Leonidovici Rud, în vârstă de 47 de ani, potrivit unui decret publicat joi, la două zile după ce autorităţile ucrainene au anunţat că au dej

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 3 ore
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

Sorana Cîrstea este a doua româncă ce se califică în turul trei la turneul Masters 1000 de la Roma

Mediafax acum 3 ore
Sorana Cîrstea a obţinut o victorie clară, chiar dacă, pe alocuri, a dat semne de lipsă de concentrare. Ea a câştigat cu un categoric 7-5, 6-0, într-o oră şi 32 de minute, calificându-se în turul trei, unde o va întâlni pe câştigătoarea meciului din

Nicuşor Dan: Nu am spus niciodată că Primăria Capitalei nu are datorii, am spus că nu are datorii curente. Doar Ceauşescu nu a avut datorii

HotNews acum 2 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că nu a afirmat niciodată că Primăria Municipiului Bucureşti nu are datorii, ci nu are datorii curente, care să permită creditorilor să blocheze conturile. Edilul explică faptul că gradul de îndatora

Justin Bieber şi Hailey Baldwin Bieber aşteaptă primul lor copil împreună

Mediafax acum 3 ore
Hailey şi Justin au fost foarte deschişi în legătură cu dorinţa de a avea copii şi de a-i avea tineri (Justin are 29 de ani, iar Hailey are 27 de ani), iar Hailey a vorbit despre întemeierea unei familii încă din 2021. „Întotdeauna am ştiut că sunte

Atalanta Bergamo și Bayer Leverkusen vor juca finala Europa League

HotNews acum o ora
Campioana neînvinsă a Germaniei în acest sezon, Leverkusen, s-a calificat în finala Europa League după 2-2 cu AS Roma în manșa retur, revenind pe final după ce fusese condusă cu 0-2. Jucătorii lui Bayer LeverkusenFoto: Hollandse Hoogte / Shutterstoc

Trump îl atacă pe Biden cu orice ocazie: ”Joe-escrocul ia partea teroriştilor. O rușine!”

Ziare.com acum 3 ore
Fostul preşedinte republican Donald Trump l-a acuzat joi, 9 mai, pe succesorul său democrat de faptul că "ia partea" Hamas şi a catalogat drept o "ruşine" ameninţările şefului statului de a înceta să livreze anumite tipuri de armament Israelului în

Nămeți de peste 4 metri și risc de avalanșe: drumarii deszăpezesc zona cea mai dificilă de pe Transfăgărășan | VIDEO

Libertatea acum 10 ore
Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov anunţă, joi, că s-a ajuns cu deszăpezirea de pe Transfăgărăşan în zona cea mai dificilă, expusă avalanşelor. Stratul de zăpadă are peste patru metri şi este bătătorită şi îngheţată, relatează New

Judecătoarea din cazul Vlad Pascu a întrebat-o pe mama Robertei dacă a fost la înmormântarea fiicei sale

Mediafax acum 10 ore
Judecătoarea din cazul Vlad Pascu a întrebat-o pe mama Robertei dacă a fost la înmormântarea fiicei sale. „Mi se pare strigător la cer”, declară mama Robertei. Atât ea, cât şi tatăl lui Sebastian Olariu, tânărul ucis de Vlad Pascu, spun că la proces

Vremea

București
acum

12°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/17°
lun.

12°/18°
Iasi
acum

10°
vin.

10°/20°
sâm.

11°/21°
dum.

9°/18°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

7°/18°
sâm.

8°/18°
dum.

10°/15°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

14°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
lun.

10°/21°