Mesajul a fost trimis. Multumesc!

I-auzi una! Crăciunescu: \"Avem 10 arbitri care să arbitreze finala Europa League\"

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 11 februarie 2012 ·

Ion Crăciunescu, preşedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, e convins că oamenii lui sunt printre cei mai capabili din Europa. Crăciunescu propune chiar 7-10 oameni care să fluiere finala Europa League! Sursa: Agerpres

Deşi arbitrii români sunt de ani buni printre cei mai slabi şi mai compromişi din întreg fotbalul mondial, iar semne de însănătoşire a acestora nu se întrevăd la orizont, se mai găsesc "oameni de fotbal" care să-i laude pe fluieraşii români.

Ion Crăciunescu, şeful arbitrajului românesc, susţine, nici mai mult, nici mai puţin, că ai noştri sunt capabili de performanţe dintre cele mai tari.

"Eu zic că avem 7, avem 10 care să arbitreze finala. Balaj, Tudor, Haţegan, de ce să nu poată arbitra? Şi Colţescu poate arbitra, care nu e în lista FIFA.

Dar lumea se întreabă "cine sunteti voi? Ăştia din România, care sunteţi mereu în scandal. De ce să vă acceptăm noi, dacă voi sunteţi contestaţi la voi", a afirmat Ion Crăciunescu la Dolce Sport.

În ultimii 20 de ani, arbitrajul românesc a fost principalul subiect de discuţie în campionatul intern.

Promovaţi exclusiv prin intermediul relaţiilor arbitrii români au schimbat ierarhii, au declanşat scandaluri uriaşe.

Chiar dacă acasă sunt văzuţi drept "persoane importante şi influente", pe plan extern arbitrii români sunt percepuţi aşa cum sunt ei de fapt.

Iar rezultatul e pe măsură, marginalizarea.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum o ora
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 50 minute
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Un judecător polonez de rang înalt a cerut azil în Belarus

G4Media acum 49 minute
Un judecător polonez de rang înalt a cerut luni azil politic în Belarus, afirmând că face acest lucru în semn de „protest față de politica nedreaptă și dăunătoare a Poloniei” față de Belarus și Rusia, transmite Politico. În scrisoarea sa de demisie

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. Zonele vizate de avertizarea meteorologilor

Ziare.com acum 3 ore
INHGA a emis, luni, 6 mai, atenţionări Cod galben de inundaţii, valabile în orele următoare, pe râuri din judeţele judeţele Buzău, Vrancea, Neamţ, Bacău, Covasna şi Suceava. Potrivit hidrologilor, până la ora 20:00, ca urmare a precipitaţiilor înreg

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Gloria Buzău – Unirea Slobozia, marți, 7 mai 2024, de la ora 19.00

Cancan acum o ora
Ilie Dobre va comenta meciul de fotbal Gloria Buzău – Unirea Slobozia, marți, 7 mai 2024, de la ora 19.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora. Ilie Dobre, em

Klaus Iohannis va fi primit mâine de Joe Biden la Casa Albă

HotNews acum 30 minute
Președintele american Joe Biden îl va primi pe omologul român Klaus Iohannis la Casa Albă pe 7 mai, moment în care cei doi șefi de stat vor marca 20 de ani de când România a aderat la alianța NATO, anunță Casa Albă într-un comunicat de presă. Vizita

ANM - Vremea se va răci în majoritatea regiunilor din România, în zilele care urmează, însă temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

News.ro acum 5 ore
Meteorologii anunţă că vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile. Cu toate acestea, de la mijlocul săptămânii viitoare, maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius, conform prognozei pentru în intervalul 6 - 19 mai. P

Cuplu de români arestat după ce și-au maltratat și violat menajera, în Italia

Ziua Constanta acum 6 ore
Un cuplu de români a fost arestat în Italia după ce au maltrat-o și violat-o pe badanta lor moldoveancă, agresiunile sexuale fiind filmate cu telefonul de soție. Doi români, soț și soție, în vârstă de 41 ani, respectiv 37 de ani, a fost arestat în C

UPDATE - Coloane de maşini de kilometri pe principalele străzi din Ruse care duc spre graniţă / Sute de români se întorc acasă după vacanţa de Paşte / Aglomeraţie şi pe DN 5 - FOTO

News.ro acum o ora
Coloane de autovehicule care se întind pe câţiva kilometri s-au format pe principalele arterele rutiere din oraşul bulgăresc Ruse, situat la graniţa cu România. Sute de maşini înmatriculate în România se întorc în ţară, după ce turiştii români şi-au

BANC | Bulă face cinste, în a doua zi de Paște

Gandul acum 3 ore
Citește bancul zilei și află ce a făcut Bulă, în a doua zi de Paște, după ce a intrat într-un bar și de ce era fericit. – De băut la toată lumea. Fac cinste! Mi s-a născut un fiu! – Ce greutate? – 4 kg! – Lungime? – 53 cm! – Cum se simte soţia? – Ea

Vremea

București
acum

24°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

12°/19°
Iasi
acum

23°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

10°/17°
joi

10°/19°
Constanta
acum

15°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

11°/22°
mar.

12°/21°
mie.

11°/16°
joi

12°/15°
Timisoara
acum

24°
lun.

12°/24°
mar.

14°/24°
mie.

13°/20°
joi

11°/19°