Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Competiţie inedită la Cluj: Ce pot desena unii artişti cu crema din cafea

Publicat in Adevarul, joi 2 decembrie 2010 ·

Specialişti din tot Ardealul în prepararea licorii negre se întrec, până duminică, la Iulius Mall din Cluj-Napoca. Cafeaua e mai mult decât capuccino şi „lungă cu lapte“. Asta încearcă organizatorii să-i facă pe clujeni să înţeleagă prin evenimentul la care cei prezenţi pot gusta gratuit sortimente rare de cafea.

Mirosuri exotice de cafea vor inunda zilele acestea, parterul mall-ului din Gheorgheni, unde specialişti în prepararea acestei licori se vor întrece în a-şi demonstra talentul. „Noi suntem aici de astăzi între orele 10 şi 22. Cei care ne vizitează pot degusta, împreună cu noi, diverse sortimente de cafea şi de cocteiluri. Competiţia propriu-zisă are loc sâmbătă şi duminică“, a explicat, ieri, Slivia Constantin, organizatorul evenimentului, membru fondator al Asociaţiei Române de Cafea de Specialitate.

Evenimentul se desfăşoară pe durata a cinci zile, începând de miercuri şi până duminică, la Iulius Mall, la parterul centrului comercial. În primele trei zile, au loc antrenamente pentru cei înscrişi în concurs, seminarii şi workshop-uri despre cafea. „Se va face multă cafea bună, pe care o vom oferi celor care asistă la eveniment. Este vorba despre sortimente exotice, rare, gusturi inedite, pe care curioşii le vor putea încerca“, mai spune Silvia.

Trei probe de măiestrie

Competiţia se va desfăşura pe trei categorii World Barista (barman specializat în prepararea cafelei-nr) Championship, Latte Art şi Coffee in Good Spirits (Irish Coffee). În cadrul primei probe, concurenţii vor prepara câte patru cafele espresso, cappuccino şi patru băuturi proprii în 15 minute. În cadrul celei de-a doua probe, ei vor trebui să pregătească câte două caffe macchiato, cappuccino şi două băuturi originale, fiecare cu desen, în 8 minute.

La a treia probă, concurenţii trebuie să facă două băuturi calde folosind doar whisky, zahăr, cafea şi frişcă. Parti

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Daniel Niculae, președintele Rapidului, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

HotNews acum 2 ore
Fostul internațional Daniel Niculae este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice de la Rapid. Conform unui comunicat al autorităților, președintele giuleștenilor este acuzat că a participat activ la introducerea materialelor pirotehnice pe

VIDEO Ciolacu, despre strada surpată la Slănic: „Ce vreţi să fac? Să ştiu unde s-au făcut drumurile peste mine?”

HotNews acum 45 minute
​Prim-ministrul Marcel Ciolacu a dat de înțeles vineri că strada din Slănic s-a surpat din cauză că a fost construit peste o mină, dar că statul român a intervenit imediat. Totodată, premierul a părut deranjat de întrebare: „Ce vreţi să fac? Să ştiu

3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății! (MINUTĂ)

Ziua Constanta acum 31 minute
Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății și fost manager al Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare, județul Maramureș, a fost condamnată de Tribunalul Cluj la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în regim privat

Viorel Hrebenciuc a pierdut definitiv procesul cu ANI pentru averea nejustificată. Suma care-i va fi confiscată

Ziare.com acum 48 minute
Fostul deputat Viorel Hrebenciuc a pierdut definitiv, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procesul cu Agenţia Naţională de Integritate, el fiind obligat de judecătorii să plătească suma de 42.000 de euro, considerată avere nejustificată. În febr

”Îi cerem public demisia!”. Reacție la declarația hazardată a lui Marcel Ciolacu: ”Buzăul nu e în Moldova și vă rog frumos să nu mă jigniți”

Ziare.com acum 44 minute
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat joi, 25 aprilie, într-o conferință de presă la Timișoara că ”Buzăul nu e în Moldova și vă rog frumos să nu mă jigniți”. Afirmația a fost făcută în legătură cu autostrada care va lega Moldova de restul țăr

[VIDEO] Ciolacu: Sunt bani de salarii, pensii și pentru profesori

Wall-Street.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că Guvernul are toţi banii necesari pentru a plăti pensiile şi salariile, inclusiv pentru profesori. "Sunt toţi banii, măsuraţi (...). Luni de dimineaţă, periodic, am cu domnul ministru, cu vicepremierii... Repet,

Nicolae Robu și-a depus candidatura pentru Primăria Timișoara. Fostul primar este susținut de Alianța PSD-PNL

Adevarul acum o ora
Nicolae Robu, candidatul susținut de Alianța PSD-PNL, și-a depus vineri, 26 aprilie 2024, candidatura pentru funcția de primar al Timișoarei și a fost validat de Biroul Electoral Municipal Timișoara.

Regele Charles e din ce în ce mai rău, după ce s-a aflat că suferă de cancer. Care este starea lui de sănătate!

Gandul acum o ora
Familia regală britanică trece printr-o perioadă delicată! Regele Charles, cât și nora lui, Kate Middleton au fost diagnosticați cu cancer. În prezent, cei doi urmează tratamente pentru a scăpa de această boală necruțătoare. Din păcate, starea monar

Doi angajaţi ai unei bănci, cercetaţi într-un dosar de fraudă / Unul dintre ei şi-a însuşit peste 137.000 de euro din contul unui client, fiind ajutat de al doilea

News.ro acum o ora
Doi angajaţi ai unei bănci sunt cercetaţi pentru acces ilegal la un sistem informatic, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, fals informatic şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, după ce unul dintre ei, ajutat de celălalt, a c

Echipele românești care au primit licența pentru cupele europene - Anunțul FRF

HotNews acum 33 minute
Federația Română de Fotbal a anunțat vineri echipele care au primit licența pentru a participa în cupele europene în sezonul viitor. Aceștia au făcut precizări și cu privire la situația Corvinului, echipă care nu are drept de promovare, dar care va

Vremea

București
acum

17°
vin.

9°/17°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

14°
vin.

8°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

16°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

4°/16°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

17°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°