Alexandru Bourceanu a împlinit, ieri, 28 de ani şi coechipierii au mers la reşedinţa lui Reghe din Snagov ca să-şi celebreze liderul
Bourceanu a mai primit din partea colegilor săi un tablou cu chipul său caricaturizat
A devenit doar o chestiune de timp până când va obţine un nou titlu de campioană. Şi pentru ca atmosfera să se destindă, iar frunţile să se descreţească, Bourceanu a profitat de împlinirea celor 28 de ani şi a invitat toată echipa la vila antrenorului de la Snagov.
Planul a fost pus la punct cu ajutorul tehnicianului, care şi-a dat acordul ca petrecerea să fie organizată în casa pe care o deţine la 40 de km de Bucureşti. Cum fotbaliştii au primit ieri liber, mijlocaşul defensiv şi-a sunat toţi colegii pentru a-i invita la party. Toată echipa s-a adunat în jurul orelor 16:00, fiecare fiind însoţit de prietenă ori soţie. S-au ciocnit pahare de şampanie, după care jucătorii s-au distrat plimbându-se cu şalupa pe lacul Snagov.
Colegii i-au oferit lui Bourceanu un tablou cu chipul său caricaturizat, dar cel mai amuzant cadou pe care căpitanul l-a primit de ziua lui a fost o perucă. „Ne-am săturat să-l vedem mereu tuns la chelie. E încă tânăr, vrem să avem şi noi un lider cu păr în cap, aşa că a primit o perucă. Păcat că nu are voie să o poarte în timpul meciurilor”, au comentat steliştii.

@N