Un tânăr de 18 ani, din Novaci, a ajuns astăzi în arest, după ce i-a furat săptămâna trecută televizorul şi calculatorul unei vecine. Cercetările efectuate arată că nu se află la prima abatere.
Nepotul femeii păgubite a fost cel care i-a alertat pe oamenii legii, anunţând că persoane necunoscute au intrat în locuinţa mătuşii sale de 57 ani şi i-au furat un televizor LCD şi un calculator. Poliţiştii au stabilit că proprietara a fost plecată din oraşul Novaci în momentul comiterii furtului, iar principalul suspect este din localitate şi are 18 ani.
„Pe parcursul anchetei, bunurile, evaluate la suma de 3.000 de lei, au fost recuperate de poliţişti. Acestea au fost identificate la doi cetăţeni din Novaci, care le achiziţionaseră de la suspect, pentru suma de 600 de lei. Bunurile au fost restituite părţii vătămate. Extinzând cercetările, s-a mai stabilit faptul că în seara zilei de 15 decembrie 2011, suspectul a fost implicat în sustragerea unui autoturism de pe raza oraşului Novaci, pe care l-a condus pe drumurile publice, fără a poseda permis de conducere, ulterior, autovehiculul fiind găsit abandonat de către poliţişti”, a anunţat Daniel Tică, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Gorj.
Tânărul a fost reţinut pentru 24 de ore pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat şi conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere. Mâine va fi prezentat cu propunere de arestare preventivă Parchetului de pe lângă Judecătoria Novaci.