Eminescu, copil curajos şi Eminescu sărac, trăind în mizerie (Inedit)

Din patimile şi bucuriile poetului. Istorii vesele şi triste, amănunte inedite din viaţa poetului.

Când era de o şchioapă, reteza capetele puiilor de gâscă; la anii maturităţii îşi amaneta ceasul de aur, umbla prost îmbrăcat şi flămând.

Creangă îl compătimea că e nevoit să locuiască cu bucureştenii cei răi. Marele povestitor îi numea pe unii dâmboviţeni “ciocoii din capitală, mânca-i-ar câinii, că sunt fiii lui Scaraoţchi!”.

Poposim mai întâi în perioada începuturilor vieţii. În copilărie, alături de ceilalţi fraţi, Mihai obişnuia să se ascundă în lada de zestre a mamei. Aşa a ajuns unul dintre ei uns ca dracul de la lumânările de seu. În ograda largă, zburdalnici, se războiau cu gânsacii, în special Mihai. El avea o mai veche duşmănie faţă de aceşti reprezentanţi ai neamului păsăresc. La curtea boierului Balş din Dumbrăveni a prins nişte pui de gâscă, le-a retezat capetele şi le-a aşezat “purcoi” în mijlocul ogrăzii, faptă pentru care a simţit pe spinare usturimea sfântului Neculai mânuit cu asprime de tataia Gheorghieş. Iar la Ipoteşti Mihăiţă prindea bobocii şi-i închidea în cuşcă aşteptând să cânte precum canarii. Se mai spune că rătăcind la lacul din codru unde se scălda cu ceilalţi tovarăşi de joacă prindea fără frică şerpi veninoşi, raci, şopârle, broscoi pe care îi băga în traistă şi-i aducea acasă de o speria pe delicata sa mamă, Raluca. Mai mult, Mihai, ajutat de prietenul său de năzbâtii Ilie culegea melci din tufişuri, pe care îi înhăma cu aţişoare la cojile de nucă zicând că-s boi trăgând la car. Însă frumuseţea copilăriei avea să fie spulberată, urmând greutăţile tinereţii, ale măturităţii.

Eminescu fără lemne de foc şi dat afară de gazde pentru neplata chiriei

Se ştie că Eminescu a avut chiar un trai deosebit de greu în anumite momente. Mart