Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Din vorba in vorba cu Luiza Moraru: Poti lucra in imobiliare toata viata

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 10 octombrie 2008 ·

Luiza Moraru, head of retail department al firmei de consultanta imobiliara CB Richard Ellis Eurisko, a ajuns manager la 24 de ani, dupa ce a trecut prin primaria sectorului 1, considerata drept cea mai "plicticoasa" experienta profesionala, a fost organizator de conferinte de presa si a colaborat la realizarea unor emisiuni de televiziune precum "Am vazut si romani fericiti" sau "PRO Nato".

A absolvit "Relatii Economice Internationale", in cadrul ASE si, la 29 de ani, conduce o echipa de 15 oameni care se ocupa in primul rand de inchirierea spatiilor comerciale din cadrul celor 16 centre comerciale aflate in portofoliul companiei.

Tinand cont de ritmul accelerat de crestere al pietei imobiliare din ultimii ani, consultantii imobiliari sunt extrem de expusi la stres, astfel ca majoritatea dintre ei apreciaza ca acest job nu poate fi facut pentru o perioada lunga de timp. Nu de aceeasi parere este si Luiza Moraru.

"Poti face mult timp chestia asta, daca iti administrezi nervii cum trebuie. Incerc sa nu incep lucrul la 7 dimineata si sa nu termin la 11 seara, tinand cont ca, daca as face toate lucrurile pe care ar trebui sa le fac, as dormi la birou. In schimb, de la 9 la 18 vorbesc la telefon. Am schimbat o multime de telefoane, dar inca nu am gasit niciunul a carui baterie sa reziste mai mult de o zi", descrie Moraru activitatea unui broker care gestioneaza inchirierea unor spatii comerciale cu o suprafata de ordinul sutelor de mii de metri patrati.

Moraru provine dintr-o familie formata in litere, iar in copilarie isi imagina ca va ajunge un jurnalist de succes. S-a angajat pentru prima data la 15 ani, part-time, iar pe perioada facultatii a ajuns sa lucreze la firma de consultanta imobiliara Activ Consulting, actualul Cushman & Wakefield Activ Consulting, mai mult din greseala.

"La Activ Consulting am crezut ca e un job legat ma

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 10 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

UPDATE-Zelenski îşi destituie şeful securităţii, considerat responsabil de tentativa eşuată a asasinării sale

News.ro acum 5 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful securităţii sale personale, Serghii Leonidovici Rud, în vârstă de 47 de ani, potrivit unui decret publicat joi, la două zile după ce autorităţile ucrainene au anunţat că au dej

Sorana Cîrstea este a doua româncă ce se califică în turul trei la turneul Masters 1000 de la Roma

Mediafax acum 8 ore
Sorana Cîrstea a obţinut o victorie clară, chiar dacă, pe alocuri, a dat semne de lipsă de concentrare. Ea a câştigat cu un categoric 7-5, 6-0, într-o oră şi 32 de minute, calificându-se în turul trei, unde o va întâlni pe câştigătoarea meciului din

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 8 ore
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

Nicuşor Dan: Nu am spus niciodată că Primăria Capitalei nu are datorii, am spus că nu are datorii curente. Doar Ceauşescu nu a avut datorii

HotNews acum 7 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că nu a afirmat niciodată că Primăria Municipiului Bucureşti nu are datorii, ci nu are datorii curente, care să permită creditorilor să blocheze conturile. Edilul explică faptul că gradul de îndatora

Accident cu 7 răniți la ieșirea din Tulcea. Un microbuz s-a izbit violent de o maşină de teren VIDEO

Ziare.com acum 12 ore
Șapte persoane au fost rănite, joi după-amiază, 9 mai, după ce un microbuz şi o maşină de teren au intrat în coliziune pe o șosea din Tulcea. Răniții au fost evaluați din punct de vedere medical şi vor fi transportați la spital, au anunţat reprezent

Ciolacu: „România se prăbuşeşte dacă nu mai are acces la fondurile europene şi dacă nu implementează reformele din UE”

HotNews acum 12 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că sustenabilitatea economică a României depinde de fondurile europene fără de care țara noastră „se prăbușește”. Ciolacu a făcut această afirmație, referindu-se la retorica antieuropeană din spațiul public, în cad

Trump îl atacă pe Biden cu orice ocazie: ”Joe-escrocul ia partea teroriştilor. O rușine!”

Ziare.com acum 8 ore
Fostul preşedinte republican Donald Trump l-a acuzat joi, 9 mai, pe succesorul său democrat de faptul că "ia partea" Hamas şi a catalogat drept o "ruşine" ameninţările şefului statului de a înceta să livreze anumite tipuri de armament Israelului în

Putin avertizează că forțele nucleare ale Rusiei sunt întotdeauna pregătite de luptă

HotNews acum 10 ore
Forțele nucleare strategice ale Rusiei sunt „întotdeauna” pregătite de luptă, a subliniat joi Vladimir Putin în discursul său de celebrare a victoriei sovietice asupra lui Hitler, pe fondul tensiunilor legate de conflictul din Ucraina, potrivit AFP.

Strat de zăpadă gros de peste 4 metri, pe Transfăgărășan

Tribuna acum 7 ore
Nu au trecut decât câteva zile de când drumarii anunțau că încep deszăpezirea Transfărășanului și că spectaculosul drum ar putea fi deschis mai devreme decât de obicei. Joi, lucrătorii au dat de greu, confruntându-se cu un strat de zăpadă bătătorită

Vremea

București
acum

11°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/16°
lun.

9°/21°
Iasi
acum

vin.

8°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

vin.

9°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

6°/19°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/19°
Timisoara
acum

12°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/20°
lun.

10°/21°