Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Universitatea "Cuza" reclama la Strasbourg ca s-a furat din dosarul Gradinii Botanice

Publicat in Ziarul de Iasi, sâmbătă 18 martie 2006 ·

Universitatea "Al.I. Cuza" reclama la Curtea Europeana a Drepturilor Omului sustragerea a 50 de pagini din dosarul procesului in care se judeca pentru Gradina Botanica. "La inceputul anilor '90, au fost anumite persoane care ne-au actionat in instanta pentru retrocedarea unor terenuri ce se afla in cadrul Gradinii Botanice. Toate cele trei procese pe care le-am avut pina acum au fost insa cistigate de noi", a declarat rectorul Universitatii "Cuza", prof.dr. Dumitru Oprea. In proces sint implicate circa 15 persoane care sustin ca au dreptul la aproximativ 10 hectare din totalul de 105, cit cuprinde in total Gradina Botanica. "Ei au avut intr-adevar dreptul la aceste terenuri insa li s-a acordat echivalentul lor la Rediu. Au fost de acord, au semnat, iar acum il vor din nou pe cel din Gradina Botanica. Ii cred, acesta se vinde mult mai bine, dar au incheiat o intelegere", a precizat rectorul Dumitru Oprea. La cererea acuzatorilor, procesul s-a mutat de la Iasi la Brasov, orasul de resedinta al acestora. Acesta a fost si nivelul la care reprezentantul universitatii a constatat lipsa celor 50 de pagini. "Este vorba de fapte grave si de dovezi importante in favoarea noastra. Ca urmare, am hotarit sa mergem pina la Curtea Europeana a Drepturilor Omului", a adaugat rectorul Oprea. (N. VIERU) Universitatea "Al.I. Cuza" reclama la Curtea Europeana a Drepturilor Omului sustragerea a 50 de pagini din dosarul procesului in care se judeca pentru Gradina Botanica. "La inceputul anilor '90, au fost anumite persoane care ne-au actionat in instanta pentru retrocedarea unor terenuri ce se afla in cadrul Gradinii Botanice. Toate cele trei procese pe care le-am avut pina acum au fost insa cistigate de noi", a declarat rectorul Universitatii "Cuza", prof.dr. Dumitru Oprea. In proces sint implicate circa 15 persoane care sustin ca au dreptul la aproximativ 10 hectare din totalul de 105, c

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena

Pandurul acum 5 ore
Este o sărbătoare în calendarul bizantin (folosit de Bisericile Ortodoxe şi de Bisericile Unite cu Roma), fixată pe data de 21 mai. Sărbătoarea îi evocă pe împăratul Constantin cel Mare şi pe mama sa, Elena Augusta. Gaius Flavius Valerius Aurelius C

Biden consideră "scandalos" mandatul de arestare a lui Netanyahu cerut de procurorul CPI. "Nu are jurisdicţie" în Israel

Ziare.com acum 6 ore
Mandatul de arestare cerut pe numele lui Benjamin Netanyahu de către procurorul general al Curţii Penale Internaţionale (CPI) Karim Khan este "scandalos", consideră preşedintele american Joe Biden. Karim Khan, a anunţat luni, 20 mai, că a depus o ce

Dinamo câştigă cu 2-0 prima manşă a barajului pentru menţinerea/promovarea în Superliga

Mediafax acum 7 ore
Ambele goluri au fost marcate în repriza secundă a meciului de pe Arena Naţională de Dennis Politic, în minutele 46 şi 73. Partida s-a terminat 2-0, iar meciul retur este programat peste o săptămână la Miercurea Ciuc. Învingătoarea dublei manşe va e

UPDATE - Incendiu, cu degajări mari de fum, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei/ Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale/ Incendiul a fost stins - FOTO

News.ro acum 8 ore
Un incendiu a izbucnit, luni seară, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei, manifestându-se cu degajări mari de fum. Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale, incendiul fiind localizat şi ulterior stins.

Curtea Penală Internaţională solicită mandate de arestare pentru premierul Netanyahu şi Yahya Sinwar - liderul Hamas. Acuzaţiile sunt de crime de război şi crime împotriva umanităţii / Reacţii dure din Israel / Reacţii la nivel internaţional

Mediafax acum 12 ore
Curtea Penală Internaţională solicită mandate de arestare pentru liderul Hamas Yahya Sinwar şi premierul israelian Benjamin Netanyahu. Procurorul CPI: Există toate motivele să credem că prim-ministrul israelian Netanyahu este responsabil penal pentr

Paul al României nu se poate întoarce în țară. Instanţa din Malta a respins predarea lui

Wall-Street.ro acum 8 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a anunţat că instanţa din Malta a respins predarea lui Paul-Philippe în România, precizând că legislaţia Uniunii Europene în materia mandatului european de arestare "nu este aplicată corespunzător". "Hotărârea poa

SUA transmit ”condoleanţe” după moartea preşedintelui iranian Ebrahim Raisi. Lloyd Austin estimează că decesul nu are un impact asupra securităţii în O.Mijlociu. Armata americană nu este implicată şi nu şi-a modificat poziţia

News.ro acum 7 ore
Statele Unite prezintă luni ”condoleanţe” în urma morţii preşedintelui iranian Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, după o multiplicare a unor reacţii internaţionale, relatează AFP. ”Statele Unite îşi exprimă în mod oficial consoleanţele faţ

VIDEO Șarpe foarte agresiv în scara unui bloc din centrul orașului Târgu Jiu. O persoană a sunat la 112

HotNews acum 4 ore
Jandarmii au anunțat că au îndepărtat luni seară, din scara unui bloc din centrul municipiului Târgu Jiu, un şarpe de aproximativ 80 de centimetri, foarte agresiv, informează Agerpres. Șarpe capturat într-o scară de blocFoto: Captura video Inspector

O judecătoare din România este șefa completului care decide mandatele de arestare pentru Benjamin Netanyahu și liderii Hamas

Ziare.com acum 7 ore
Pentru presupuse crime de război și crime împotriva umanității, procuratura Curții Penale Internaționale de la Haga a cerut mandate de arestare pentru premierul israelian Benjamin Netanyahu și pentru trei lideri Hamas. Camera care va decide totul va

Ajutorul occidental pentru Ucraina vine prea lent, susține Zelenski

Adevarul acum 7 ore
Aliaţilor occidentali le ia prea mult timp pentru a lua decizii privind sprijinul militar pentru Ucraina, a declarat preşedintele Volodimir Zelenski, într-un interviu acordat în exclusivitate luni pentru Reuters la Kiev.

Vremea

București
acum

12°
mar.

12°/25°
mie.

12°/24°
joi

14°/24°
vin.

13°/27°
Iasi
acum

14°
mar.

13°/25°
mie.

11°/26°
joi

15°/26°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

12°
mar.

12°/18°
mie.

15°/18°
joi

15°/18°
vin.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

12°
mar.

12°/23°
mie.

11°/19°
joi

14°/22°
vin.

12°/23°
Timisoara
acum

13°
mar.

13°/25°
mie.

15°/23°
joi

14°/23°
vin.

13°/24°