Andy Murray (2ATP) a devenit primul tenismen britanic care a reuşit să câştige Wimbledonul după 77 de ani, graţie victoriei categorice în faţa lui Novak Djokovici (1ATP).
„Să câştig turneul de la Wimbledon este punctul culminant al tenisului. Ultimele puncte ale finalei au fost cele mai dificile din viaţa mea. Nu îmi vine să cred că am câştigat. A fost un meci extrem de solicitant din punct de vedere fizic. Şi psihic, ultimul game va rămâne cel mai greu din viaţa mea. Am perseverat. Aceasta este povestea carierei mele. Am avut înfrângeri grele, dar în fiecare an mi-am îmbunătăţit jocul. Am continuat să învăţ şi să muncesc cât de mult am putut“, a declarat Andy Murray citat de Mediafax.
La finalul unei partide care a durat trei ore şi şase minute, Murray a cucerit trofeul de la Wimbledon după victoria cu 6-4, 7-5, 6-4. Britanicul a întrecut astfel performanţa de acum 77 de ani, când conaţionalul Frederick John Perry câştiga turneul în 1936.
Ştiri pe aceeaşi temă:
Andy Murray rupe blestemul şi devine primul tenismen britanic care câştigă Wimbledonul după 77 de ani
Franţuzoaica Marion Bartoli a câştigat Wimbledonul, primul ei turneu de top
BBC îşi cere scuze. Ce a spus un jurnalist al postului despre Marion Bartoli
Wimbledon îl costă pe Tsonga absenţa îndelungată de pe terenul de tenis