Grupul celor 20 de naţiuni cele mai dezvoltate (G20) va pune creşterea economică în locul austerităţii, în căutarea unei reveniri economice globale, în faţa unor pieţe financiare volatile, transmite Reuters, comentând rezultatele întâlnirii miniştrilor de Finanţe şi a guvernatorilor băncilor centrale din ţările membre, reuniţi la Moscova.
Astfel, subiectele prioritare ale Sumitului G20 din septembrie sunt creşterea economică şi crearea de locuri de muncă, potrivit comunicatului comun emis de oficialii participanţi. Întrunirea din toamnă va avea loc la Sankt Petersburg şi va produce un Plan de Acţiune internaţional menit să consolideze o creştere globală echilibrată şi robustă.
„Economia globală rămâne prea slabă şi refacerea ei este încă «fragilă şi inegală»”, se spune în comunicat. Participanţii şi-au conformat angajamentul de a menţine o politică a dobânzilor scăzute în rândul G20 şi să avanseze spre o politică monetară cu o intervenţie minimă a guvernelor, astfel încât cotizaţia devizelor să fie reglementată de piaţă. Obiectivul este de a evita ca unele ţări să facă intervenţii în politica monetară cu scopul de a întări sau de a slăbi monedele naţionale în funcţie de conjunctură.
Grupul celor 20 de naţiuni cele mai dezvoltate (G20) va pune creşterea economică în locul austerităţii, în căutarea unei reveniri economice globale, în faţa unor pieţe financiare volatile, transmite Reuters, comentând rezultatele întâlnirii miniştrilor de Finanţe şi a guvernatorilor băncilor centrale din ţările membre, reuniţi la Moscova.
Astfel, subiectele prioritare ale Sumitului G20 din septembrie sunt creşterea economică şi crearea de locuri de muncă, potrivit comunicatului comun emis de oficialii participanţi. Întrunirea din toamnă va avea loc la Sankt Petersburg şi va produce un Plan de Acţiune internaţional menit să consolideze o creştere globală echilibra