Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Cea mai bună generaţie"

Publicat in Jurnalul, duminică 23 august 2009 ·

Mulţi văd România ca pe o "ţară bananieră" în lumea sporturilor de iarnă. Asta e impresia generală, creată de cei care privesc fenomenul din exterior. Dacă începi să iei lucrurile la bani mărunţi, începi să vezi altfel, să descoperi că există pre­misele pentru performanţă.

Federaţia Română de Schi şi Biatlon are un parteneriat de milioane cu OMV, compania petrolieră austriacă reprezentând soluţia prin care ţara noastră va avea începând de anul viitor un complex de trambuline la Râşnov, pe Valea Cărbunarilor. Cele mai bune veşti vin însă de la biatlon. Numele Evei Tofalvi este pe buzele tuturor atunci când se discută despre Jocurile Olimpice de la Vancouver, din 2010. Cei mai optimişti cred că sportiva în vârstă de 31 de ani are şanse reale la obţinerea unei medalii la competiţia care va avea loc anul viitor, în februa­rie.

Vara aceasta, biatloniştii au avut parte de un stagiu de pregătire ca la carte la Belmeken - Bulgaria. "Ne-am pregătit la 2.000 de metri altitudine, într-o bază sportivă construită de nemţi. Prima oară ei au vrut să construiască la noi, în 1969, dar au fost refuzaţi atunci. Este la fel ca la Piatra Arsă, numai că dimensiunile sunt mult mai mari. Clima este însă mai blândă decât în Bucegi. Niciodată nu e ceaţă, iar vegetaţia este formată din brazi înalţi", explică Gheorghe Pelin, antre­norul loturilor de juniori. Rezultatele elevilor săi sunt impresionante. Titluri europene, clasări în preajma podiumului la "mondiale" şi nu­meroase victorii în competiţiile la care steagul României flutură împrăştiind în aer respect şi teamă din partea adver­sarilor.

De 15 ani în preajma juniorilor care au trecut pe la loturile naţionale, Pelin îndrăzneşte să spună că actuala ge­neraţie este una de excepţie. "România se mândreşte cu rezultatele obţinute de cele patru fete, Eva Tofalvi, Dana Plotogea, Alexandra Stoian şi Mihaela Purd

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de vânt puternic, vineri, în 18 județe - HARTĂ

HotNews acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a transmis un cod galben de vânt puternic, valabil vineri, între orele 10:00 și 23:00, în 18 județe. Vânt puternicFoto: AGERPRES În intervalul menționat, în Banat, Maramureș, cea mai mare parte a Transil

Grindeanu: N-am niciun fel de emoţie că nu vor fi finalizate toate lucrările prinse în PNRR pe zona rutieră/ Am semne de întrebare pe zona de CFR, pe anumite loturi

News.ro acum 23 minute
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a afirmat că nu are ”emoţii” că nu vor fi finalizate toate lucrările cuprinse în PNRR pe zona rutieră, dar a adăugat că are semne de întrebare pe zona de cale ferată, pe anumite loturi.

Eurostat: România, la a patra lună consecutivă cu cea mai ridicată inflație din UE

Wall-Street.ro acum o ora
Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a rămas stabilă, la 2,6%, în luna aprilie, însă România este, pentru a patra lună la rând, ţara cu cea mai ridicată inflaţie din blocul comunitar, arată datele publicate de Eurostat, relatează Agerpres. Î

Ciolacu: Sunt convins că inflația va coborî în acest la sub pragul de 5%

Wall-Street.ro acum 7 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că are convingerea că inflaţia din România va coborî, până la sfârşitul acestui an, sub 5%, afirmând și că România a reușit să scape de recesiune, relatează Agerpres. Premierul a declarat, într-o conferinţă de pre

Mirel Palada, condamnat definitiv cu suspendare după ce a refuzat să i se măsoare alcoolul din sânge

Adevarul acum 23 minute
Sociologul Mirel Palada, fost purtător de cuvânt al Guvernului Ponta, a fost condamnat definitiv vineri de Curtea de Apel Bucureşti la un an şi opt luni închisoare cu suspendare, după ce a refuzat să-i fie prelevate mostre biologice în vederea stabi

Rafila anunță că spitalele din România vor trata copii palestinieni răniți în Fâșia Gaza VIDEO

Ziare.com acum o ora
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunțat vineri, 17 mai, că spitatele din România se pregătesc pentru a primi în grijă copii palestinieni raniți în războiul din Fâșia Gaza. Micuții vor sosi în țară prin Mecanismul de Protecţie European, iar

Antena 1 a dat în judecată ProTV. Scandal interminabil cu chefii Bontea, Dumitrescu și Scărlătescu

Ziare.com acum 33 minute
Conflictul dintre Antena 1 și foștii ”Chefi la Cuțite” Florin Dumitrescu, Cătălin Scărlătescu şi Sorin Bontea se extinde și asupra postului ProTV, care a anunțat recent revenirea celor trei bucătari la emisiunea concurentă ”Master Chef”. Conform Pag

MMSS ANOFM organizează Bursa Generală a Locurilor de Muncă

Ziua Constanta acum o ora
17 mai 2024 Comunicat de presă Peste 30.000 de locuri de muncă disponibile în cele 76 de locații în care ANOFM organizează Bursa Generală a Locurilor de Muncă. Ministrul Simona Bucura-Oprescu a discutat cu angajatorii și cu persoan

Copil de 2 ani diagnosticat cu tuse convulsivă şi rujeolă. Copilul nu a fost vaccinat de când s-a născut. Fratele lui de 10 ani are şi el tuse convulsivă/ Avertismentul medicilor: Dacă aceste cazuri încă nu sunt de ATI, nu înseamnă că altele nu vor fi

News.ro acum 2 ore
Managerul Spitalului de Boli Infecţioase Victor Babeş din Capitală, prof. dr. Simin Aysel Florescu, a relatat, într-un interviu acordat News.ro, că în unitatea sanitară medicii au îngrijit un copil de numai doi ani care a avut în acelaşi timp şi ruj

„Își aminteşte tot ce s-a întâmplat”. Primele cuvinte ale lui Robert Fico către președintele ales Pellegrini, după atac

HotNews acum o ora
Premierul slovac Robert Fico îşi aminteşte tot ce s-a întâmplat în timpul atacului suferit miercuri şi al transferului său ulterior la spital, potrivit preşedintelui ales al ţării, Peter Pellegrini, informează vineri EFE, citată de Agerpres. Premier

Vremea

București
acum

16°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/23°
dum.

12°/26°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

20°
vin.

8°/20°
sâm.

11°/17°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°
Constanta
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

7°/19°
sâm.

9°/20°
dum.

11°/22°
lun.

13°/23°
Timisoara
acum

23°
vin.

11°/23°
sâm.

11°/25°
dum.

14°/26°
lun.

15°/24°