Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Maramureş deţine în patrimoniul său o piesă cu o importanţă deosebită pentru decriptarea vieţii sociale din Evul Mediu. Lada breslei măcelarilor era utilizată pentru păstrarea obiectelor de valoare ale breslei (privilegiile regale, actele de corespondenţă, cărţile de călătorie, banii, sigiliul şi registrele), iar atenţia cu care a fost realizată demonstrează prestigiul de care se bucura aceasta în societatea medievală băimăreană. În legătură cu dezvoltarea mineritului din zonă, a fost impulsionată şi dezvoltarea meseriilor, organizate, în parte, în bresle. Documentele medievale atestă existenţa în Baia Mare a 23 de bresle, printre acestea numărându-se şi cea a măcelarilor. Încă din secolul al XIV-lea (oraşul Baia Mare fiind atestat documentar în 1329), breasla măcelarilor era organizată pe baza unui statut care reglementa raporturile interne. În oraş, măcelarii erau în număr destul de mare şi erau obligaţi să vândă carne proapătă sau alte produse din carne (afumături, cârnaţi, şuncă etc.) numai de bună calitate. Cei care nu respectau regulile erau sancţionaţi cu amenzi în bani sau cu închiderea măcelăriei vreme de o lună. Primele privilegii obţinute de breasla măcelarilor datează din vremea regelui Matei Corvin. Potrivit regulamentului breslei măcelarilor din anul 1652, cel care dorea să intre în breaslă trebuia să prezinte un document din care să rezulte că nu era iobag. Măcelarii se aflau sub controlul autorităţilor, astfel că tăierea vitelor şi vânzarea cărnii nu erau permise fără examinarea meşterului de breaslă sau a meşterului verificator. Meşterii care nu făceau parte din breaslă nu aveau voie să taie vitele în abator şi nici să vândă carnea în măcelăriile breslei, având drept de vânzare doar o dată pe săptămână, la târg. Breasla măcelarilor din Baia Mare a jucat şi un rol militar. Numeroasă şi puternică vreme îndelun