În jurul Arenei din Verona, la orice oră din zi sau din noapte, atmosfera este magică, iar edificiul impresionează nu numai prin performanța arhitecturală, ci și prin încărcătura istorică. Arena a găzduit spectacole de teatru încă din perioada Renașterii. Spectacole de operă s-au montat aici începînd cu anul 1850. Spațiul generos și mai ales acustica specială au atras regizori, dirijori, cîntăreți, instrumentiști și public, deopotrivă. La 10 august 1913, o Aida de dimensiuni scenice uriașe marchează centenarul nașterii lui Giuseppe Verdi, cel mai mare compozitor italian, și inaugurează ceea ce va deveni celebrul Festival de Operă de la Verona. An de an – cu doar două excepții motivate de timpurile tulburi de război (1915/18 și 1940/45 ) –, zeci de mii de oameni ocupă, într-un sezon, cele 13.000 de locuri (chiar 14.000 sau 15.000, pe seară, în funcție de permisivitatea legilor de siguranță). Cînd m-am decis să plec la Verona, am știut la ce mă pot aștepta din punctul de vedere al montărilor scenice, care sînt uriașe și fastuoase. Interesant este însă și ce artiști am avut ocazia să ascult în Aida și în Nabucco. Sînt artiști de forță, atrași fie de spectaculosul ofertei teatrale, fie de onorariile foarte consistente, fie de faima pe care o prezență în Arena din Verona o asigură. Sînt artiști buni, cu un nume, care revin des, cei mai mulți de circulație mai restrînsă și cu repertoriu redus, dar și debutanți în Arena. Riscul însă este destul de mare, căci efortul vocal în condițiile dificile în care spectacolele se desfășoară uneori – imediat după o ploaie torențială de exemplu – afectează profund vocea. Și, totuși, cîntăreții își asumă acest risc. Aida anului 2011 a preluat, pentru 15 spectacole, ideea de decor pe care arhitectul veronez Ettore Fagiuoli a propus-o la premiera din 10 august 1913. Gianfranco de Bosio semnează regia, iar Daniel Oren este dirijorul