Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ordonanţa creditelor, un butoi cu pulbere

Publicat in Adevarul, joi 9 decembrie 2010 ·

Coaliţia blochează Ordonanţa 50/2010, iar clienţii pun la cale acţiuni împotriva băncilor. Aplicarea controversatei Ordonanţe a creditelor este din nou incertă. Situaţia încinge spiritele în rândul grupurilor parlamentare, dar şi al clienţilor nemulţumiţi.

Propunerea PDL ca Ordonanţa 50/2010 să nu se aplice şi pentru creditele aflate în derulare la data intrării în vigoare a actului normativ i-a luat prin surprindere chiar şi pe membrii coaliţiei. Pentru că parlamentarii de la guvernare n-au ajuns încă la un acord privind amendamentul democrat-liberalilor, deputaţii din Comisia de Buget-Finanţe nu s-au prezentat la şedinţa de ieri pentru a continua dezbaterile pe Ordonanţa creditelor. „Minorităţile, aţi văzut reacţia publică, nu sunt de acord, UDMR s-ar părea că nu s-a poziţionat încă foarte clar şi atunci a lipsit de la şedinţa de astăzi pentru a amâna dezbaterea pentru săptămâna viitoare, ca să aibă timpul necesar ca în şedinţa de luni a coaliţiei să convină asupra unei poziţii clare", a explicat Viorel Ştefan (PSD), preşedintele Comisiei de Buget-Finanţe, lipsa de cvorum. La şedinţă au fost prezenţi patru membri PNL, doi membri PSD, trei membri PDL şi câte un deputat de la UDMR şi minorităţi. Pentru întrunirea cvorumului trebuie să fie prezenţi minimum 20 de membri.

Propunerea democrat-liberalilor a stârnit reacţii dure din partea Opoziţiei. Preşedintele comisiei i-a acuzat pe reprezentanţii PDL că se ascund pentru a nu „spune lucrurilor pe nume". Mai mult, deputaţii PSD şi PNL i-au acuzat pe reprezentanţii Guvernului şi ai Băncii Naţionale că au ascuns în ultimele luni promisiunea făcută FMI că Ordonanţa 50 nu se va aplica la creditele în derulare. În plus, aceştia solicită premierului şi guvernatorului Isărescu să-şi asume acest angajament.

Clienţii nemulţumiţi îngroaşă rândurile

În timp ce democrat-liberalii şi-au schimbat brusc poziţia

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Rusia vrea să producă limuzina lui Putin la fosta fabrică a Toyota din Sankt Petersburg

HotNews acum o ora
Rusia va începe să producă anul acesta mașini de lux Aurus, folosite ca limuzină prezidențială de Vladimir Putin, la fost fabrică Toyota din Sankt Petersburg, orașul natal al liderului de la Kremlin, relatează Reuters. Vladimir Putin pregatindu-se s

Sute de tone de legume și fructe, retrase de la comercializare. Nereguli la peste 90% dintre operatorii economici verificați

Ziare.com acum 2 ore
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au verificat peste 1.000 de operatori economici care vând fructe şi legume, iar 360 de tone au fost retrase temporar de la comercializare. Echipele de control au găsit mai multe

UPDATE - Serviciile ucrainene anunţă că au dejucat un nou complot rus de asasinare a lui Zelenski. Preşedintele urma să fie luat ostatic chiar de către cei care îl păzeau şi apoi trebuia ucis. Pe lista de ţinte erau şi şefii SBU şi GUR - FOTO

News.ro acum 2 ore
Serviciul ucrainean de securitate SBU a anunţat marţi că a prins agenţi ruşi infiltraţi în cadrul serviciului ucrainean de pază de stat (UDO) care plănuiau asasinarea preşedintelui şi a altor înalţi oficiali guvernamentali. "Contraspionajul şi anche

Rareş Bogdan, despre alegerile prezidențiale: Singurul candidat pe care noi îl susţinem este Nicolae Ciucă. Noi credem în şansa domnului general

HotNews acum o ora
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat, marţi, că singurul candidat pe care liberalii îl susţin pentru a intra în cursa pentru alegerile prezidențiale este liderul PNL, este Nicolae Ciucă: „Noi credem în şansa domnului general Ciucă”. Nic

Maia Sandu își propune să reintregreze Transnistria în Republica Moldova înainte de aderarea a UE

HotNews acum 3 ore
​Republica Moldova vrea să rezolve problema regiunii separatiste Transnistria înainte de accederea în Uniunea Europeană, a declarat președinta Maia Sandu în timpul unei vizite în Norvegia, relatează Reuters. Maia Sandu la summitul UEFoto: Lian Yi /

Soarele intră în nori. Cod portocaliu de furtuni în judeţul Iaşi

Mediafax acum 2 ore
Potrivit ANM; sunt vizate localităţile Belceşti, Podu Iloaiei, Erbiceni, Bălţaţi, Dumeşti, Ion Neculce, Lungani, Brăeşti din judeţul Iaşi. În aceste zone se vor semnala grindină de dimensiuni medii, frecvente descărcări electrice, intensificări ale

Tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank a fost autorizată de Consiliul Concurenţei

News.ro acum 3 ore
Consiliul Concurenţei anunţă că a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA. ”Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA”, infor

Misiunile jandarmilor din Tulcea în minivacanța de 1 Mai și Paște

Ziua Constanta acum o ora
În minivacanța de 1 Mai și perioada Sărbătorilor Pascale, jandarmii tulceni au fost alături de cetățeni pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale. Pe timpul misiunilor executate, nu au fost înregistrate evenimente majore, însă au fost c

Maia Sandu: Dacă Rusia va ataca, Moldova se va apăra singură

Mediafax acum 36 minute
Declaraţia a fost făcută în cadrul unui interviu acordat bloggerului rus Iuriy Dud, preluat de publicaţia European Pravda. ,,Vom face totul pentru a preveni acest lucru (un posibil atac al Rusiei asupra Republicii Moldova – n.r.), inclusiv planul no

Incendiu la groapa de gunoi a orașului Galați. A fost emis mesaj RO-Alert VIDEO

Ziare.com acum o ora
Un incendiu puternic s-a produs marți, 7 mai, la groapa de gunoi a orașului Galați, în zona Tirghina. ISU Galați a anunțat că a intervenit cu mai multe mașini de pompieri și că a fost emis și un mesaj RO-Alert pentru locuitorii din zonă. Incendiul p

Vremea

București
acum

24°
mar.

15°/26°
mie.

12°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/20°
Iasi
acum

18°
mar.

13°/25°
mie.

8°/16°
joi

10°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

24°
mar.

12°/24°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

25°
mar.

14°/25°
mie.

11°/20°
joi

11°/16°
vin.

8°/19°