Bulgaria manifestă un interes tot mai mare faţă de investitorii din domeniu auto, după ce chinezii de la Great Wall (Marele Zid) au deschis în ţara din sudul României prima lor uzină din Europa. Bulgaria ar putea atrage noi investiţii în acest sector, potrivit consultantului Ernst & Young, Diana Nikolaeva, citată de Automotive News Europe.
Nikolaeva spune că taxele mai scăzute pentru angajatori, mâna de lucru calificată sau climatul economic stabil au dus la atragerea unor investiţii ale producătorilor auto, în special pe partea de componente. Printre furnizorii cu unităţi de producţie în Bulgaria se numără Johnson Control Automotive Electronics, Grammer şi Wurth Elektronik.
"Observăm o concetrare a producătorilor de componente în zonele cu tradiţie în producţia de sisteme hidraulice, cabluri, senzori", a declarat Nikolaeva. Ea mai spune că un avantaj îl reprezintă şi faptul că Bulgaria face parte din UE şi implicit este parte a unui sistem reglementat în câmpul muncii.
Totuşi Bulgaria are aceleaşi probleme ca şi România atunci când vine vorba de autorităţi, birocraţia şi proasta aplicare a legilor, reprezentând factori de risc.
Producătorul chinez Great Wall a deschis prima sa uzină europeană, anul trecut, la Lovech, în nordul Bulgariei. Aici este produsă utilitara Steed, comercializată deocamdată pe pieţele din Italia şi Marea Britanie. Modelul, produs împreună cu partenerul local Litex, este construit, într-un volum de circa 50.000 unităţi anual, din kituri CKD (maşini complet dezmembrate), importate din China.
Bulgaria va organiza în perioada 8-10 octombrie prima mare conferinţă internaţională a ţării, în domeniul auto, la Sofia. Printre oratori se vor număra Allan Rushforth, COO Hyundai, Andrea Castronovo, şeful BMW Europa Centrală şi de Sud-Est şi Roland Wenger, manager aprovizionare Mercedes-Benz.
Bulgaria manifes