Se făcuse 4 dimineaţa şi Florin umbla la pas pe marginea unei autostrăzi nesfârşite, undeva în Zaragoza, Spania. Vreo 15 kilometri aşa a mers, cu rucsacul în spinare, ameţit de viteza din jur. Tânărul Florin Arjocu, autostopist profesionist, avea la bord zeci de mii de kilometri, ba chiar văzuse toată Europa aproape gratis, numai cu „ia-mă, nene”. Dar, de dat asta, avea al naibii ghinion să nu găsească în drumul lui o benzinărie unde să facă următorul stop - căci în Europa civilizată benzinăriile sunt un fel de „staţii” pentru autostopişti. Planul era să ajungă în Madrid şi părea floare la ureche. Plecase de acasă, din Timişoara, şi până în Spania nu dăduse un ban pe transport. Ba se mai şi oprise pe drum, să viziteze Veneţia şi Grenoble.
«Where are you from?» «România, Timişoara». «Şi atunci de ce vorbim engleză?»
După ore în şir de mers pe autostradă, bucurie mare, în sfârşit, o benzinărie! N-avea de unde şti ce surprize urmau să vină imediat peste el. Afară se făcuse lumină, parcarea se umpluse de TIR-işti.
„La 7 dimineaţa, plec cu un şofer român de TIR până în următoarea benzinărie. Următorul TIR se apropie şi mă ia până la periferia Madridului. Tot român şi şoferul acesta. Faină coincidenţă. De acolo, o maşină mică mă duce în oraş, la metrou. Conversaţia cu cei din maşină a decurs cam aşa: «Where are you from?» «România, Timişoara». «Şi atunci de ce vorbim engleză?». Şi m-am simţit mândru să fiu român, salvat tot de români, dar la 2800 de kilometri distanţă”, povesteşte Florin Arjocu.
“Confortul? Nu-mi spune mare lucru. Merg cât mă ţin balamalele”
Asta s-a petrecut în 2008 şi este numai una dintre aventurile vieţii de autostopist profesionist. Între timp, Florin a bătut peste 100.000 de kilometri numai cu stopul, ca să se plimbe prin lume şi să vadă cam toate ţările Europei. Are 29 de ani, lucrează în IT şi, din dragoste pentru călă