Mesajul a fost trimis. Multumesc!

RADET ŞI RATB, monitorizate de comisii de control. Comisiile vor face raportări lunare

Publicat in Mediafax, marți 16 aprilie 2013 ·

Primarul Capitalei Sorin Oprescu a anunţat, marţi, că în urma problemelor apărute în funcţionarea RATB şi RADET, s-a decis înfiinţarea a două comisii de control şi monitorizare a celor două regii, dar şi realizarea unui audit extern şi a unui plan de reorganizare şi restructurare a acestora.

"În urma discuţiilor avute azi (marţi - n.r.), am dispus ca măsuri instituirea a două comisii de supraveghere, control şi monitorizare a activităţii celor două instituţii care vor funcţiona minimum un an şi care vor face raportări lunare către Consiliul General al Municipiului Bucureşti, pentru supravegherea cheltuielilor, a costurilor şi a eficienţei cheltuirii veniturilor", a declarat Oprescu, după două întâlniri avute la sediul municipalităţii cu reprezentanţii consiliilor de administraţie ale celor două regii.

Referitor la comisiile de supraveghere, control şi monitorizare, primarul general a precizat că fiecare dintre acestea va fi formată din şapte membri şi avea ca preşedinte un viceprimar al Capitalei.

Astfel, viceprimarul Dan Darabont va fi preşedintele comisiei care va supraveghea şi controla RATB, iar viceprimarul Marcel Nicolaescu va fi preşedintele comisiei similare pentru RADET.

Ceilalţi şase membri care alcătuiescu comisia vor fi: preşedintele comisiei de resort din CGMB, un reprezentant al direcţiei de specialitate din aparatul primarului general, un reprezentant al Direcţiei de buget din aparatul executiv al primarului general, un reprezentant al Direcţiei de control economico-financiar a Primăriei Capitalei, un reprezentant al Direcţiei de audit intern şi unul al Direcţiei de inspecţie şi control al municipalităţii.

O altă măsură anunţată de Sorin Oprescu a fost dispunerea unui "audit extern complex economico-financiar a întregii activităţi ale celor două regii".

Oprescu a explicat că, în cazul RATB, auditul extern va fac

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum o ora
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 2 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum o ora
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 4 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 2 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 6 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 8 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 3 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum 2 ore
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 2 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Vremea

București
acum

16°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
joi

10°/14°
Iasi
acum

15°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
joi

9°/13°
Constanta
acum

lun.

7°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
joi

11°/14°
Timisoara
acum

13°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°
joi

11°/19°