Mesajul a fost trimis. Multumesc!

RUSIA AVERTIZEAZĂ ŢĂRILE OCCIDENTALE în privinţa unei intervenţii în Siria: "Le cerem să nu caute pretext pentru a pune în aplicare un scenariu care să implice forţa"

Publicat in Gandul, marți 2 octombrie 2012 ·

Rusia a cerut, marţi, ţărilor occidentale şi Orientului Mijlociu să "nu caute pretext" pentru o intervenţie militară în Siria şi a făcut apel la reţinere din partea Damascului şi Ankarei, după un incident produs la frontiera dintre cele două ţări, relatează AFP.

"În cadrul contactelor cu partenerii noştri din cadrul NATO şi din regiune (...), le cerem acestora să nu caute pretext pentru a pune în aplicare un scenariu care să implice forţa sau să lanseze iniţiative pe culoare umanitare sau zone tampon", a declarat marţi adjunctul ministrului rus de Externe, Ghennadi Gatilov, într-un interviu acordat agenţiei Interfax.

Ţările arabe, în frunte cu Qatarul, au dezbătut săptămâna trecută la ONU conturul unei eventuale intervenţii militare "arabe" în Siria.

Luni, secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Anders Fogh Rasmussen, a asigurat la rândul său că NATO nu intenţionează să intervină în ţară.

Rusia, aliat tradiţional al Damascului, nu a încetat să denunţe politica de "ingerinţă" occidentală şi a blocat până în prezent orice rezoluţie care ar deschide calea unor măsuri coercitive pentru regimul sirian în Consiliul de Securitate al ONU, unde dispune de drept de veto în calitate de membru permanent.

Ea a respins deja, împreună cu China, trei proiecte de rezoluţii.

Speculaţiile privind o intervenţie în Siria s-au intensificat recent, în special din cauza informaţiilor potrivit cărora Guvernul sirian a mutat armele chimice pentru a le garanta securitatea.

De altfel, Gatilov a cerut Damascului şi Ankarei să dea dovadă de "reţinere", în timp ce un combatant kurd sirian a fost ucis marţi, iar alţi doi au fost răniţi de armata turcă, într-un prim incident de acest tip produs la frontieră de la începutul conflictului în Siria.

"Considerăm că autorităţile siriene şi cele turce trebuie să dea dovadă, în această situaţie, d

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO & GALERIE FOTO Klaus Iohannis, întâlnire cu Joe Biden la Casa Albă. Iohannis: Trebuie să devenim mai puternici din punct de vedere militar. Războiul este în Marea Neagră / Despre sistemele Patriot pentru Ucraina: „Vom discuta în CSAT ce putem să oferim”

Mediafax acum 6 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. Iohannis: Am abordat şi problema României în programul Visa waiver, obiectivul nostru este să îndeplinim toate obiectivele în acest pro

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum 8 ore
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 10 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Iohannis: Este o discuţie destul de intensă despre cine poate să ofere sisteme Patriot Ucrainei/ Este, după părerea mea, inacceptabil să rămână România fără apărare antiaeriană/ Eu cred că vom găsi o soluţie

News.ro acum 7 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că România va continua să sprijine Ucraina, însă a adaugat că, în opinia sa, este ”inacceptabil” ca România să ofere ţării vecine aflate în război singurul sistem de apărare antiaeriană Patriot care este funcţio

Netflix a anunțat oficial că nu va mai filma în România sezonul 2 al serialului „Wednesday”

HotNews acum 11 ore
Netflix a anunţat marţi începerea filmărilor pentru sezonul 2 al serialului „Wednesday” în Irlanda, confirmând practic informația apărută cu jumătate de an în urmă. Producția primului serial original al Netflix filmat în România se mută astfel într-

Nicușor Dan crede că bătălia pentru Primăria Capitalei va fi cu Cristian Popescu Piedone: „E cel mai bine clasat din bazinul PSD”

HotNews acum 8 ore
Nicuşor Dan a declarat marţi că principalii săi rivali în cursa pentru Primăria Capitalei sunt Gabrielea Firea şi, mai ales, candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone, estimând că „mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 12 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Stormy Daniels detaliază la procesul penal de la New York relaţia sexuală pe care spune că a avut-o cu Donald Trump

News.ro acum 7 ore
Fosta actriţă porno Stormy Daniels, un personaj central în procesul penal cu miză mare al lui Donald Trump la New York, a depus marţi o mărturie crucială despre relaţia sexuală pe care afirmă că a avut-o în 2006 cu fostul preşedinte al Statelor Unit

Prajitura „le russe”, înlocuită din meniul mesei lui Macron şi Xi, din motive diplomatice

HotNews acum 9 ore
O prăjitură ”rusă” cu praline, o specialitate din Pirinei - care făcea parte din meniul unei mese special pregătită în escapada în Pirineiîn a doua zi a unei vizite de stat a preşedintelui chinez Xi Jinping - a fost înlocuită marţi cu o tartă cu afi

MAI propune monitorizarea cu brăţări a celor aflaţi sub control judiciar şi arest la domiciliu

Mediafax acum 10 ore
Astfel, conducerea MAI a anunţat marţi că a iniţiat modificarea şi completarea, prin Ordonanţă de urgenţă a Guvernului, a Legii nr.146 din anul 2021 privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale. De aseme

Vremea

București
acum

16°
mie.

14°/18°
joi

11°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

13°
mie.

11°/17°
joi

9°/17°
vin.

12°/20°
sâm.

12°/19°
Constanta
acum

14°
mie.

13°/16°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
mie.

12°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
sâm.

8°/18°
Timisoara
acum

15°
mie.

13°/22°
joi

11°/18°
vin.

11°/18°
sâm.

12°/21°