Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Între 1,5% şi 3%, noua previziune de scădere economică

Publicat in Ziarul Financiar, miercuri 7 iulie 2010 ·

Perspectivele privind evoluţia economiei în 2010 se deteriorează din nou la jumătatea anului, valul de inundaţii suprapunându-se peste şocul majorării TVA şi al reducerii salariilor bugetarilor, iar acum oamenii de afaceri şi analiştii îşi refac calculele, anticipând o contracţie care ar putea ajunge şi la 3% în 2010, după ce în primăvară toată lumea se aştepta la o creştere pozitivă.

Veştile rele nu se opresc însă aici, iar ceea ce nimeni nu vo ia să audă - o con ti nuare a recesiunii şi în 2011 - pare un scenariu tot mai greu de evitat.

Nicolaie Alexandru-Chideşciuc, econo mis tul-şef al ING, a fost pri mul analist local care a ieşit public cu o no uă prognoză, luni după-amia ză, anticipând o con tracţie cu 3% a economiei anul acesta şi cu 2,2% la anul.

"Am revizuit estimarea noas tră moderat optimistă asu pra economiei, până la o scă dere a Produsului Intern Brut cu 3% anul acesta, având în vedere că reducerea sa lariior din sectorul public şi majorarea TVA au in trat în vigoare de la 1 iulie. Aceste măsuri vor avea un impact sever asupra puterii de cumpărare în 2010 şi 2011", spune Chideşciuc. La începutul anului, el vedea o creştere economică de aproape 2% în 2010.

Florian Libocor, economistul-şef al BRD-SocGen, este ceva mai optimist şi vede creşterea economiei anul acesta undeva între -0,5% şi 0,5%. El a arătat că la ni velul economiei vor mai fi tensiuni şi este exclusă ideea că revenirea va fi în 2010. "Este o greşeală să se con si dere că o creştere economică de 0,5% înseamnă ieşirea din recesiune, cât timp şomajul creşte", spune Libocor.

Ion Alexandru Ţiriac, fiul omului de afaceri Ion Ţiriac, ale cărui afaceri se întind de la servicii financiare la imobiliare, auto, aviaţie şi retail, vine cu o prognoză-şoc. "În privinţa PIB-ului, cred că din păcate atât în acest an, cât şi în primele luni ale anului viitor se va înregistra o

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Autorităţile ucrainene acuză că locuitori din oraşele de graniţă sunt luaţi captivi de forţele ruse, pentru a fi folosiţi ca scuturi umane

News.ro acum o ora
Forţele ruse au capturat zeci de civili în oraşul de graniţă Vovchansk, a declarat un oficial ucrainean, un ofiţer de poliţie regional acuzând că cei capturaţi au fost folosiţi ca „scuturi umane”, relatează CNN. Moscova şi-a intensificat ofensiva în

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum 7 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

Două trenuri s-au ciocnit într-un tunel din Belgrad: 13 persoane au fost rănite, din care patru sunt în stare gravă

G4Media acum 40 minute
În total, 13 persoane au fost rănite vineri, dintre care patru grav, în ciocnirea unui marfar cu un tren de călători care avea interdicţie de trecere într-un tunel din Belgrad, a indicat ministrul sârb al transporturilor, Goran Vesic, scrie AFP, cit

Panică în Avrig, județul Sibiu. Autoritățile au transmis mesaje RO-Alert după ce un urs a fost văzut pe străzile orașului

Ziare.com acum 8 ore
A fost panică în oraşul Avrig, vineri seară, 17 mai, după ce la 112 a fost anunțat că un urs se plimbă prin oraș. Autorităţile sibiene au transmis, imediat, un mesaj RO-Alert. "În această seară în jurul orei 22:20, pe numărul unic de urgenţă 112 a f

FC Botoşani a învins-o pe Mioveni, în turul barajului de Superligă

Mediafax acum 9 ore
Partida din Moldova s-a terminat cu scorul 1-0 pentru gazde. A marcat Aldair, în minutul 90+3, cu un şut de la distanţă. Oaspeţii au avut un gol anulat pentru ofsaid, în prelungirile primei reprize. A înscris atunci Blănaru, cu o lovitură de cap. Pa

Ciolacu, despre greva japoneză a angajaţilor din Guvern: Au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

News.ro acum 12 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un t

Accident grav cu 8 persoane implicate, pe DN 22 în Tulcea. Doi copii transportați de urgență la spital

Ziare.com acum 12 ore
Grav accident rutier produs vineri, 17 mai, pe DN 22, în judeţul Tulcea. Opt persoane și două vehicule au fost implicate în coliziune. Doi copii – de 2 şi 4 ani - şi părinţii acestora au fost transportaţi la spital. Centrul Infotrafic din Inspectora

Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată

Mediafax acum 8 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată. Actul normativ a fost semnat vineri şi va permite creşterea bazei de recrutare pentru armată. Tot vineri, Zelenski a semnat legea prin care creşte a

„Moment istoric”: prima prezentare de modă în costume de baie din Arabia Saudită

HotNews acum 8 ore
Manechinele au defilat în costume de baie pentru prima dată vineri în Arabia Saudită, un eveniment fără precedent în această țară musulmană ultraconservatoare, unde femeile nu au voie să iasă în oraș fără lunga abaya neagră, potrivit AFP. Prezentare

DNA infirmă urmărirea penală a primarului Nicuşor Dan

Mediafax acum 10 ore
„La solicitarea mass media şi în referire la informaţiile vehiculate în spaţiul public privind pe unul dintre candidaţii la Primăria Capitalei, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă

Vremea

București
acum

11°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/25°
lun.

13°/23°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

14°
sâm.

11°/17°
dum.

9°/24°
lun.

11°/24°
mar.

14°/24°
Constanta
acum

13°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

13°
sâm.

12°/24°
dum.

14°/27°
lun.

15°/26°
mar.

16°/24°