Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rooney a păcălit fiscul englez cu 600.000 £

Publicat in Gandul, duminică 16 ianuarie 2011 ·

Wayne Rooney a devenit, pe finalul anului trecut, cel mai bine plătit fotbalist nu numai din Anglia, dar din întreaga lume. După ce Manchester City a încercat să-l transfere, "momindu-l" cu un salariu săptămânal de 288.500 de lire sterline, Mancheter United l-a convins să semneze un nou contract, până în 2015, dar pe bani mai puţini:"doar" 250.000 de lire pe săptămână, adică 13 milioane de lire sterline pe an. Suma este impresionantă, dar se pare că pentru starul englez nu este de ajuns, aşa că mai "ciupeşte" din bugetul statului folosindu-se de o "chichiţă".

Astfel, el primeşte doar o parte din aceşti bani în contul salariului, restul sumei fiind plătit sub forma unui contract pentru drepturile de imagine. Motivaţia, una singură: impozite mai mici. Astfel, dacă pentru salariu impozitul trece de 50 la sută, în cazul drepturilor de imagine, achitate în contul unei firme a jucătorului, el este de cel puţin două ori mai mic. Cel puţin aşa explică "The Sunday Times", care susţine că mai mulţi fotbalişti de top, printre care Wayne Rooney, Ashley Cole, Rio Ferdinand, Michael Owen sau Gareth Barry, evită să plătească impozite de milioane de lire sterline prin intermediul unui complex sistem fiscal, care le permite să aloce un procentaj foarte mic din veniturile lor salariului propriu-zis.

Astfel publicaţia britanică susţine că procentajul plătit pentru unele venituri a fost uneori de doar doi la sută, deşi, pentru salarii impozitul este de 50 la sută. Potrivit celor de la "The Sunday Times" fiscul va investiga modul în care se evită plata impozitului, în esenţă destul de simplu: jucătorii semnează două contracte, unul ca sportiv care primeşte salariu, iar altul pentru "drepturi de imagine"; veniturile din aceste drepturi sunt depozitate într-o companie deţinută de jucător, pentru că în acest caz impozitul pe venit este de 28 la sută.

Şi, pentru a susţine

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Daniel Niculae, președintele Rapidului, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

HotNews acum 2 ore
Fostul internațional Daniel Niculae este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice de la Rapid. Conform unui comunicat al autorităților, președintele giuleștenilor este acuzat că a participat activ la introducerea materialelor pirotehnice pe

”Îi cerem public demisia!”. Reacție la declarația hazardată a lui Marcel Ciolacu: ”Buzăul nu e în Moldova și vă rog frumos să nu mă jigniți”

Ziare.com acum 38 minute
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat joi, 25 aprilie, într-o conferință de presă la Timișoara că ”Buzăul nu e în Moldova și vă rog frumos să nu mă jigniți”. Afirmația a fost făcută în legătură cu autostrada care va lega Moldova de restul țăr

3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății! (MINUTĂ)

Ziua Constanta acum 26 minute
Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății și fost manager al Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare, județul Maramureș, a fost condamnată de Tribunalul Cluj la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în regim privat

VIDEO Ciolacu, despre strada surpată la Slănic: „Ce vreţi să fac? Să ştiu unde s-au făcut drumurile peste mine?”

HotNews acum 40 minute
​Prim-ministrul Marcel Ciolacu a dat de înțeles vineri că strada din Slănic s-a surpat din cauză că a fost construit peste o mină, dar că statul român a intervenit imediat. Totodată, premierul a părut deranjat de întrebare: „Ce vreţi să fac? Să ştiu

[VIDEO] Ciolacu: Sunt bani de salarii, pensii și pentru profesori

Wall-Street.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că Guvernul are toţi banii necesari pentru a plăti pensiile şi salariile, inclusiv pentru profesori. "Sunt toţi banii, măsuraţi (...). Luni de dimineaţă, periodic, am cu domnul ministru, cu vicepremierii... Repet,

Nicolae Robu și-a depus candidatura pentru Primăria Timișoara. Fostul primar este susținut de Alianța PSD-PNL

Adevarul acum o ora
Nicolae Robu, candidatul susținut de Alianța PSD-PNL, și-a depus vineri, 26 aprilie 2024, candidatura pentru funcția de primar al Timișoarei și a fost validat de Biroul Electoral Municipal Timișoara.

UPDATE - Anchetă a DIICOT, după ce un băieţel din judeţul Gorj ar fi fost vândut pentru câteva sute de lei şi dus în Germania / Fraţii, preluaţi de Protecţia Copilului / Reacţia ministrului Natalia Intotero / Copilul, preluat de autorităţile germane

News.ro acum 32 minute
Autorităţile române fac anchetă, după ce o familie din Gorj şi-ar fi vândut unul dintre copii, un băieţel de şase ani, care a fost scos din ţară şi dus în Germania. Suma pe care părinţii - tatăl alcoolic, iar mama cu probleme psihice – ar fi prmit-o

Prim-ministrul Marcel Ciolacu: Mecanismul de implementare a salariului minim european va începe de la 1 iulie. Am dat şi ordonanţa

News.ro acum o ora
Şeful Guvernului Marcel Ciolacu a precizat că mecanismul de implementare a salariului minim european va începe de la 1 iulie. El a amintit că, în acest sens, a fost emisă ordonanţa. „Vedeţi că am intrat în procedura de implementare. O să explice doa

Regele Charles e din ce în ce mai rău, după ce s-a aflat că suferă de cancer. Care este starea lui de sănătate!

Gandul acum o ora
Familia regală britanică trece printr-o perioadă delicată! Regele Charles, cât și nora lui, Kate Middleton au fost diagnosticați cu cancer. În prezent, cei doi urmează tratamente pentru a scăpa de această boală necruțătoare. Din păcate, starea monar

Doi angajaţi ai unei bănci, cercetaţi într-un dosar de fraudă / Unul dintre ei şi-a însuşit peste 137.000 de euro din contul unui client, fiind ajutat de al doilea

News.ro acum o ora
Doi angajaţi ai unei bănci sunt cercetaţi pentru acces ilegal la un sistem informatic, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, fals informatic şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, după ce unul dintre ei, ajutat de celălalt, a c

Vremea

București
acum

17°
vin.

9°/17°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

14°
vin.

8°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

16°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

4°/16°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

17°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°