Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum se reorganizează cea mai mare companie de stat aflată în insolvenţă

Publicat in Capital, luni 25 iunie 2012 ·

Ministerul Economiei, acţionarul majoritar al Hidroelectrica SA, anunţă că planul de reorganizare al companiei nu vizează acţiuni de înstrăinare a unor active, nici reducerea forţei de muncă sau a remunerării, conform unui acord semnat în urmă cu câteva zile între sindicatul Hidrosind şi companie.

Mai mult, Ministerul Economiei informează astăzi, într-un comunicat de presă, că “nu este avută în vedere şi nu va fi promovată vreo măsură care ar putea afecta parteneriatul Hidroelectrica cu băncile finanţatoare, precum anularea unor datorii, restructurarea unor împrumuturi sau alte modificări ale programelor de creditare/ rambursare aflate în vigoare la data deschiderii procedurii de reorganizare judiciară”.

Totuşi, analiştii contactaţi de Capital sunt sceptici în ceea ce priveşte planul de reoganizare al societăţii fără a fi realizată o analiză în detaliu. Mai mult despre părerile specialiştilor puteţi citi aici.

Redăm mai jos cum vede Ministerul Economiei şi administratorul judiciar reorganizarea societăţii Hidroelectrica, care a intrat săptămâna trecută în procedura insolvenţei .

“Hidroelectrica este unul din cei mai mari - şi, potenţial, cei mai profitabili - operatori economici cu capital majoritar de stat. Situaţia fluxului de numerar la nivelul acestui operator economic denotă existenţa unor disfuncţionalităţi care trebuie identificate şi asumate corect şi echilibrat, pentru a permite în consecinţă identificarea şi aplicarea unor soluţii economice, în condiţiile legii, pentru o redresare economică rapidă şi pentru recâştigarea pozitiei strategice a Hidroelectrica în economia naţională, conform potenţialului său real.

Nu este avută în vedere şi nu va fi promovată vreo acţiune de înstrăinare a unor active dedicate Sistemului Energetic National. Nu este avut în vedere şi nu va fi promovat vreun mecanism de

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Temperaturi apropiate de cele normale la începutul verii. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 20 minute
< p> Temperaturile vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă până la începutul lunii iunie, apoi se vor situa la valori ușor mai mari decât cele specifice, se arată în prognoza pentru următoarele patru săptămâni, publicată vineri de A

Sora lui Kim Jong Un neagă un schimb de arme între Coreea de Nord şi Rusia, scrie KCNA

Mediafax acum o ora
Kim Yo Jong, sora liderului nord-coreean Kim Jong Un, a negat din nou schimburile de arme cu Rusia, a relatat vineri agenţia de stat KCNA. Ea afirmă că sistemele de armament recent dezvoltate şi actualizate ale naţiunii nu sunt destinate vânzării că

Medicul de la Institutul Oncologic din Bucureşti suspectat că a uitat o compresă în corpul unei paciente pe care o operase, iar aceasta a murit în urma unei septicemii, plasat în arest la domiciliu

News.ro acum 2 ore
Medicul chirurg de la Institutul Oncologic din Bucureşti cercetat pentru ucidere din culpă după ce a uitat o compresă în corpul unei paciente pe care o operase, iar aceasta a murit în urma unei septicemii, a fost plasat în arest la domiciliu.

Analişti: Preţurile metalelor preţioase au stins niveluri record în acest an, iar tendinţa ar putea continua

News.ro acum 2 ore
Preţurile aurului, argintului şi platinei au avut mare succes în acest an, iar analiştii spun că preţurile metalelor preţioase ar putea continua să atingă noi recorduri în lunile următoare, transmite CNBC. Preţurile metalelor preţioase au consemnat

MAE a început distribuirea materialelor pentru secţiile de votare din străinătate

Mediafax acum 40 minute
Potrivit unui comunicat al MAE, distribuirea materialelor către secţiile de votare care vor fi organizate în străinătate la alegerile pentru Parlamentul European din 9 iunie 2024 a început joi. De asemenea, MAE anunţă că a finalizat miercuri distrib

Nicolae Robu are cel mai ambițios proiect pentru Timișoara din ultimii 30 de ani (P)

Timpolis acum 52 minute
Foto: PNL Timiş Nicolae Robu, candidatul susținut de Alianța PSD-PNL pentru Primăria Timișoara, are cel mai ambițios proiect de guvernare locală pentru Timișoara din ultimii 30 de ani. Programul de guvernare locală competentă și eficientă pentru Tim

Directorul unei închisori a fost ucis în mașina sa. Acesta primise mai multe amenințări cu moartea de la deținuți

Ziare.com acum o ora
Directorul închisorii La Modelo, una dintre principalele unităţi penitenciare din Columbia, a fost asasinat joi la Bogota, după ce primise ameninţări cu moartea de la deţinuţi, a anunţat preşedintele ţării, Gustavo Petro, relatează AFP. "Colonelul î

China permite o şedere de 15 zile fără viză a călătorilor de croazieră, în anumite provincii, pentru a stimula turismul

News.ro acum o ora
Călătorii care intră în China cu croaziere internaţionale pot rămâne în anumite provincii din ţară până la 15 zile fără viză, a anunţat guvernul, în timp ce Beijingul încearcă să-şi dezvolte industria de croazieră şi turism, relatează CNBC. Reglemen

Ce evenimente sunt organizate vineri, 17 mai 2024, la Constanța?

Ziua Constanta acum o ora
Constanța se pregătește pentru un sfârșit de săptămână plin de activități captivante și evenimente culturale. Vineri, 17 mai 2024, orașul va găzdui diverse manifestări care vor atrage locuitori și turiști deopotrivă. Iată evenimentele: Vineri, 17 ma

SUA interzic importurile de la 26 de companii textile chineze, din cauza muncii forţate a uigurilor

News.ro acum 3 ore
Statele Unite au blocat joi importurile de la 26 de comercianţi chinezi de bumbac sau depozite, ca parte a efortului de a elimina din lanţul de aprovizionare al SUA bunurile fabricate cu munca forţată a minorităţilor uigure, transmite Reuters. Compa

Vremea

București
acum

12°
vin.

11°/18°
sâm.

11°/23°
dum.

12°/26°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

15°
vin.

9°/20°
sâm.

9°/21°
dum.

10°/24°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

13°
vin.

12°/15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/17°
lun.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/21°
dum.

11°/21°
lun.

13°/24°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/25°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°